CCEO
| Înapoi la cuprins |
DESPRE AUTORITATEA SUPREMĂ A BISERICII
Can. 42 - (= 330) Aşa cum prin hotărârea Domnului sfântul Petru şi ceilalţi Apostoli constituie un Colegiu unic, aşa şi Pontiful Roman, succesorul lui Petru, şi Episcopii, succesorii Apostolilor, sunt uniţi între ei.
DESPRE PONTIFUL ROMAN
Can. 43 - (= 331) Episcopul Bisericii din Roma, în care dăinuie sarcina dată de Domnul doar lui Petru, primul dintre Apostoli, care trebuie transmisă succesorilor săi, este capul Colegiului Episcopilor, Vicarul lui Hristos şi Păstorul Bisericii universale aici pe pământ; de aceea el, în virtutea sarcinii sale, are puterea ordinară supremă, deplină, nemijlocită şi universală în Biserică, [putere] pe care o poate exercita întotdeauna în mod liber.
Can. 44 - § 1. (= 332) Pontiful Roman obţine puterea deplină şi supremă în Biserică, prin alegerea legitimă acceptată de el, împreună cu hirotonirea episcopală; de aceea, alesul la pontificatul suprem, care este Episcop, obţine această putere din momentul acceptării; dacă însă caracterul episcopal îi lipseşte, va fi imediat hirotonit Episcop.
§ 2. Dacă se întâmplă ca Pontiful Roman să renunţe la funcţia sa, se cere pentru validitate ca renunţarea să fie făcută în mod liber şi să fie manifestată în formele cerute; [această renunţare] însă nu trebuie aprobată de nimeni.
Can. 45 - § 1. (= 333) Pontiful Roman, în virtutea funcţiei sale, se bucură nu numai de puterea asupra Bisericii universale, ci şi de întâietatea puterii ordiare asupra tuturor eparhiilor şi grupărilor acestora; prin aceasta însă, este în acelaşi timp întărită şi garantată puterea proprie, ordinară şi imediată pe care Episcopii o au asupra eparhiei încredinţate grijii lor.
§ 2. Pontiful Roman, în îndeplinirea sarcinii de Păstor suprem al Bisericii universale, este întotdeauna unit în comuniune cu ceilalţi Episcopi şi, mai mult, cu Biserica universală; cu toate acestea el are dreptul de a determina, în funcţie de necesităţile Bisericii, modul, fie personal, fie colegial, în care să fie exercitată această sarcină.
§ 3. Împotriva unei sentinţe sau a unui decret al Pontifului Roman nu se acordă dreptul la apel şi nici la recurs.
Can. 46 - § 1. (cf 334) În exercitarea sarcinii sale, Pontiful Roman este ajutat de Episcopi, care pot coopera cu el în diferite moduri, printre care este Sinodul Episcopilor; în plus îi sunt de ajutor Părinţii Cardinali, Curia Romană, Legaţii pontificali precum şi alte persoane şi diferite instituţii în funcţie de necesităţile timpurilor; toate aceste persoane şi instituţii împlinesc sarcina încredinţată lor în numele şi cu autoritatea aceluiaşi Pontif Roman, pentru binele tuturor Bisericilor, conform normelor stabilite de el însuşi.
§ 2. Participarea Patriarhilor şi a celorlalţi Ierarhi care prezidează Bisericile sui iuris la Sinodul Episcopilor este reglementată de normele speciale stabilite de însuşi Pontiful Roman.
Can. 47 - (cf 335) În timp ce Scaunul Roman este vacant sau împiedicat în totalitate, nu se va schimba nimic în conducerea Bisericii universale; se vor respecta însă legile speciale emise pentru acele circumstanţe.
Can. 48 - (= 361) Sub numele de Scaun Apostolic sau Sfântul Scaun se înţelege, în acest Cod, nu numai Pontiful Roman, ci şi, dacă dreptul nu dispune altfel sau nu rezultă altfel din natura lucrurilor, Dicasterele şi celelalte instituţii ale Curiei Romane.
DESPRE COLEGIUL EPISCOPILOR
Can. 49 - (= 336) Colegiul Episcopilor, al cărui cap este Pontiful Roman şi ale cărui membre sunt Episcopii în virtutea hirotonirii sacramentale şi prin comuniunea ierarhică dintre Capul Colegiului şi membre, şi în care corpul apostolic persistă în mod continuu, împreună cu capul său şi niciodată fără acesta, este de asemenea subiect de putere supremă şi deplină asupra Bisericii universale.
Can. 50 - § 1. (= 337) Colegiul Episcopilor îşi exercită în mod solemn puterea asupra Bisericii universale în Conciliul Ecumenic.
§ 2. Colegiul Episcopilor îşi exercită aceeaşi putere prin intermediul acţiunii unite a Episcopilor răspândiţi în lume, dacă aceasta este stabilită ca atare sau primită în mod liber de Pontiful Roman, astfel încât să devină un adevărat act colegial.
§ 3. Este de competenţa Pontifului Roman ca, în funcţie de necesităţile Bisericii, să aleagă şi să promoveze modurile prin care Colegiul Episcopilor îşi exercită în mod colegial funcţia asupra Bisericii universale.
Can. 51 - § 1. (= 338) Este doar de competenţa Pontifului Roman să convoace Conciliul Ecumenic, să-l prezideze personal sau prin alţii, precum şi să transfere Conciliul, să-l suspende sau să-l dizolve şi să-i aprobe decretele.
§ 2. Este de competenţa aceluiaşi Pontif Roman să determine problemele ce vor fi tratate în Conciliul Ecumenic şi să constituie regulamentul ce va fi respectat în acelaşi Conciliu; Părinţii Conciliului Ecumenic pot adăuga la temele propuse de Pontiful Roman şi altele care vor fi supuse aprobării aceluiaşi Pontif Roman.
Can. 52 - § 1. (= 339) Au dreptul şi obligaţia de a participa cu vot deliberativ la Conciliul Ecumenic toţi Episcopii membri ai Colegiului Episcopilor.
§ 2. La Conciliul Ecumenic mai pot fi chemaţi de către autoritatea supremă a Bisericii şi alte persoane care nu sunt învestite cu demnitatea episcopală; aceeaşi autoritate supremă este competentă în determinarea rolului lor în Conciliu.
Can. 53 - (340) Dacă se întâmplă ca Scaunul Apostolic să devină vacant în timpul desfăşurării Conciliului Ecumenic, acesta este întrerupt prin dreptul însuşi, până când noul Pontif Roman va dispune continuarea sau dizolvarea lui.
Can. 54 - § 1. (341 § 1) Decretele Conciliului Ecumenic nu au puterea de a obliga dacă nu au fost aprobate de Pontiful Roman împreună cu Părinţii Conciliului, confirmate şi promulgate prin ordonanţa acestuia.
§ 2. Au nevoie de această confirmare şi promulgare pentru a avea puterea de a obliga şi decretele pe care le emite Colegiul Episcopilor atunci când face o acţiune într-adevăr colegială după un alt mod indicat sau primit în mod liber de Pontiful Roman.