CCEO

Can. 1540 - (cf 197) Biserica admite prescrierea ca pe un mod de a dobândi sau pierde un drept subiectiv, precum şi pentru a se elibera de obligaţii, aşa cum este în dreptul civil, dacă nu este prevăzut altfel în dreptul comun.

Can. 1541 - (= 198) Prescrierea nu are nici o valoare dacă nu se bazează pe buna credinţă nu numai de la început, ci în tot decursul timpului cerut pentru prescriere, rămânând neschimbat can. 1152.

Can. 1542 - (= 199) Nu sunt supuse prescrierii:
         1° drepturile şi obligaţiile care sunt lege divină;
         2° drepturile care pot fi obţinute numai prin privilegiu apostolic;
         3° drepturile şi obligaţiile care privesc în mod direct viaţa spirituală a credincioşilor creştini;
         4° limitele sigure şi neîndoielnice ale circumscripţiilor bisericeşti;
         5° obligaţiile şi îndatoririle care privesc celebrarea Divinei Liturghii;
         6° prevederea canonică într-o funcţie care, conform normei dreptului, cere exercitarea sacrei hirotoniri;
         7° dreptul de a vizita şi obligaţia supunerii astfel încât persoanele în Biserică să nu poată fi vizitate de nici o autoritate bisericească şi să nu fie supuse nici unei autorităţi.

Can. 1543 - (= 200) Dacă dreptul nu prevede altfel, în mod expres, timpul se calculează conform canoanelor care urmează.

Can. 1544 - § 1. (= 201) Prin timp continuu se înţelege [timpul] care nu suferă nici o întrerupere.
         § 2. Prin timp util se înţelege [timpul] care, pentru cel care îşi exercită sau îşi urmăreşte dreptul său, nu trece pentru cel care îl ignoră sau pentru cel care nu poate acţiona.

Can. 1545 - § 1. (cf 202) În drept, prin zi se înţelege un interval care constă în 24 de ore calculate continuu, şi începe la miezul nopţii; prin săptămână, un interval de 7 zile; prin lună, un interval de 30 de zile; prin an, un interval de 365 de zile, exceptând cazul în care se spune că luna şi anul trebuie înţelese aşa cum sunt în calendar.
         § 2. Dacă timpul este continuu, luna şi anul trebuie înţelese aşa cum sunt în calendar.

Can. 1546 - § 1. (= 203) Ziua de la care începe calculul nu se socoteşte în termen, exceptând cazul în care începutul acestuia coincide cu începutul zilei, sau este prevăzut altfel în mod expres de drept.
         § 2. Ziua spre care se îndreaptă calculul se socoteşte în termen, care, dacă timpul constă din una sau mai multe luni sau ani, din una sau mai multe săptămâni, ia sfârşit cu trecerea ultimei zile cu acelaşi număr, sau dacă luna nu are zi cu acelaşi număr, odată cu trecerea ultimei zile a lunii.