
| Sarbatoarea Botezului Domnului la Catedrala din Cluj (20 fotografii) 6 ianuarie 2009, Cluj-Napoca În ziua Sărbătorii "Sfintei Arătări a Domnului - Boboteaza", la Catedrala Episcopală "Schimbarea la Faţă" a avut loc Sfânta Liturghie Arhierească şi Sfinţirea cea mare a apei. După rugăciune, credincioşii au primit binecuvântarea cu apă sfinţită de la PS Florentin. |

| Vizita pastorala la Bistrita (48 fotografii) 26 decembrie 2008, Bistrita Sărbătoarea Naşterii Domnului a continuat în 26 dec. 2008, prin vizita pastorală a Preasfinţiei Sale Florentin la Bistriţa, unde a fost primit la capela din incinta noii biserici (în construcţie), de către Pr. Protopop Ioan Frişan, paroh al parohiei Bistriţa I, împreună cu Pr. Narcis Pop, paroh al parohiei Bistriţa II, şi de credincioşi. S-a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească, după care a urmat un concert de colinzi susţinut de Corul Bisericii şi o scenetă de Crăciun frumos interpretată de copiii care au fost recompensaţi cu daruri. După-amiază, PS Florentin s-a întâlnit cu copiii greco-catolici la un program de lectio divina. |

| Sarbatoarea Nasterii Domnului la Catedrala greco-catolica (19 fotografii) 24 decembrie 2008, Cluj-Napoca Sărbătoarea Naşterii Domnului, a început în Catedrala Episcopală „Schimbarea la Faţă” în seara de Ajun (24 dec. 2008), prin Sfânta Liturghie celebrată de Episcop şi mai mulţi preoţi. Cu acest prilej, într-o procesiune a îngerilor (întruchipaţi de copii), Pruncul Isus a fost adus Preasfinţiei Sale Florentin şi preoţilor, apoi aşezat în ieslea special amenajată sub bradul de Crăciun. Un moment deosebit a fost primirea primei Sfinte Împărtăşanii de către o fetiţă. În jurul ieslei, la sfârşitul celebrării, toţi cei prezenţi au colindat „O, ce veste minunată”.
La fel, în ziua Sărbătorii Naşterii Domnului (25 dec. 2008), Sfânta Liturghie Arhierească a fost urmată de colindul la iesle, şi, la final, PS Florentin a împărţit tuturor binecuvântări şi iconiţe. |

| Concert de Colinde - Corul Jubilate al Capelei Sf. Iosif (16 fotografii) 8 decembrie 2008, Cluj-Napoca O seară de măiestrie vocală au oferit, duminică, 7 dec. a.c., soliştii Corului “Jubilate”, al Capelei "Sfântul Iosif" a Catedralei în construcţie din P-ţa Cipariu, cor de profesionişti dirijat de Mihaela Cesa-Goje. În program: “O ce veste minunată” de Valentin Timaru, “Astăzi s-a născut Hristos” şi “Nouă azi ne-a răsărit”de Timotei Popovici, “Hoi corinde” de Şerban Marcu, “În oraşul Vifleem” de Cristian Bence Muk”, “Sculaţi mari boieri” de Dan Variu, “La portiţa cerului” de Şerban Marcu, “Domnuleţ şi Domn din cer” de Gheorghe Cucu, “Steaua sus răsare” de Ioan D. Chirescu, “Mary’s lullaby” de John Rutter şi “Scots nativity” de Alan Bullard. A prezentat pr. Mircea Marţian, paroh al capelei. |

| Sfintirea Bisericii din Floresti (92 fotografii) 7 decembrie 2008, Cluj-Napoca Duminică, 7 decembrie 2008, în Parohia Floreşti a fost sfinţită Biserica având hramul “Sfântul Nicolae”. PS Florentin a fost primit de către Pr. Paroh Marius Ungureşan, de Primarul loc. şi de membrii parohiei. Ceremonia Sfinţirii a fost urmată de Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, a fost dezvelită o icoană a Sfântului Nicolae deasupra intrării în biserică. Au participat Consilieri Eparhiali şi mulţi preoţi. În comuniune frăţească, au fost prezenţi 3 preoţi ortodocşi şi preotul romano-catolic din Floreşti. Copiii din Grupul “Glasuri curate” au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie. Dirijoarea corului, Prof. Anca-Mona Mariaş şi D-na preoteasă Mihaela au prezentat un concert de colinde interpretat de copii.
PS Florentin a înmânat Pr. Marius Ungureşan, brâul şi crucea pectorală, urmare a numirii în funcţia de Protopop al Protopopiatului Cluj II. Totodată, s-au acordat diplome jubiliare “Sfinţii Petru şi Pavel”, câtorva dintre ctit |

| Ziua Nationala a Romaniei - 90 de ani de la Marea Unire (31 fotografii) 1 decembrie 2008, Cluj-Napoca Luni, 1 decembrie 2008 - Sărbătoarea Naţională a României, de la ora 9.00, la Catedrala Episcopală "Schimbarea la Faţă" din Cluj-Napoca, s-a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească, după care a fost ascultată înregistrarea vocii Cardinalului Iuliu Hossu, cel care a citit Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba-Iulia.
În continuare, în Catedrală a avut loc o slujbă de pomenire a Episcopului Iuliu Hossu şi a episcopilor, preoţilor şi laicilor, care au contribuit la înfătuirea Marii Uniri, celebrată de Episcopul Eparhial Florentin Crihălmeanu şi un sobor de preoţi.
De la ora 12.00, PS Florentin, preoţii şi credincioşii greco-catolici, au participat împreună cu toţi clujenii, la programul oficial organizat de Primăria Cluj-Napoca în faţa monumentului lui Avram Iancu: intonarea Imnului Naţional, depuneri de jerbe de flori şi defilarea Gărzii de onoare. |

| Festival coral Armonii Sacre (47 fotografii) 22 noiembrie 2008, Cluj-Napoca Între 15-24 nov. 2008, la Catedrala “Sch. la Faţă” din Cluj, s-a desfăşurat Festivalul coral “Armonii Sacre”, (ed. a V-a). S., 15 nov., a avut loc un Concert cu corul “Magnificat” al Catedralei, dirijor, Alexandru Suciu. D., 16 nov., Corul “Angeli” dirijat de Angela David a dat răspunsurile la Sf. Liturgie. La Reuniunea Corală, de s. 22 nov., au participat 5 coruri: Corul “Appassionata”-Bistriţa, Corul de cameră “Psalmodia Transylvanica” al Fac. de Teologie Ortodoxă Cluj, Corul “Sfânta Familie”-Zalău, Corul “Angeli”-Cluj şi Corul Bisericii “Sfântul Iosif” din Gherla. Dum., 23 nov., în cadrul Sf. Lit. Arhiereşti, Corul “Magnificat” a dat răspunsurile după o nouă linie melodică: compoziţia Prof. Marius Cuteanu, prezent la eveniment. Festivalul s-a încheiat luni, 24 nov. prin Concertul Extraordinar susţinut de Corul Filarmonicii “Transilvania” din Cluj-Napoca, dirijor Cornel Groza, cor de renume internaţional. |

| Adunarea Eparhiala-155 de ani de la intemeierea Eparhiei de Gherla (67 fotografii) 16 noiembrie 2008, Cluj-Napoca În premieră pentru Eparhia de Cluj-Gherla, în zilele de 15-16 nov. 2008, a avut loc Adunarea Eparhială, manifestare dedicată sărbătoririi a 155 de ani de la întemeierea Eparhiei. Programul a început sâmbătă, 15 nov. în capela „Sf. Iosif”, printr-un Te Deum urmat de conferinţe susţinute de Mons. Mihai Todea, Vicar General şi PS Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhial. După o video-proiecţie cu imagini din viaţa Bisericii, a avut loc decernarea de diplome omagiale. În continuare, PS Florentin a binecuvântat spaţiul alocat noii librării, moment urmat de o agapă fraternă. Programul a fost însoţit de acorduri ale Corului Jubilate al Capelei “Sfântul Iosif”.
După-masa, la sediul de pe str. Moţilor, s-a vizitat Expoziţia “Episcopii Eparhiei” iar la Catedrala Episcopală a fost celebrată Vecernia şi un Concert al Corului “Magnificat”.
Programul s-a încheiat duminică 16 nov., prin Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala “Sch. la Faţă |

| Sfintirea bisericii din Segagea-Posaga (73 fotografii) 10 noiembrie 2008, Posaga Duminică, 9 nov. 2008, PS Florentin a sfinţit o nouă biserică în Segagea, com. Poşaga. Aflată în munţi – într-o zonă a rezistenţei anticomuniste – biserica cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, simbolizează învierea şi aici, a Bisericii Greco-Catolicee. Deşi biserica aflată în prezent în folosinţa parohiei ortodoxe, a fost confiscată de la greco-catolici de către autorităţile comuniste în urmă cu 60 de ani, în vechiul lăcaş nu s-a acceptat o slujire alternativă şi greco-catolicii îşi desfăşurau programul liturgic în capela dintr-o casă particulară.
Începând din aprilie 2007, într-un timp record, Pr. paroh Nosa Crinu împreună cu credincioşii lui, au clădit sfântul lăcaş prin propria muncă, prin contribuţia familiilor, a unor suflete generoase care au dat „banul văduvei” pentru a-şi împlini visul de a avea o biserică.
După-masa, PS Florentin s-a oprit pentru o rugăciune şi în biserica greco-catolic |

| Sfintirea bisericii din Frata (84 fotografii) 2 noiembrie 2008, Frata Duminică, 2 nov. 2008, în loc. Frata a fost sfinţită noua biserică, cu hramul "Coborârea Spiritului Sfânt". Ceremonia sfinţirii şi Sfânta Liturghie, au fost celebrate de PS Florentin, Episcop de Cluj-Gherla si PS Alexandru, Episcop de Lugoj. Frata este localitatea natală a Episcopului Ioan Ploscaru, mărturisitor al credinţei, care s-a rugat pentru ridicarea bisericii, a lăsat şi bani pentru construcţie.
La sărbătoarea parohiei păstorită de pr. Gavrilă Pleş, au participat mulţi credincioşi, consilieri eparhiali, preoţi, studenţi teologi, surori CMD si OSBM. Au fost de faţă primarul, politicieni, persoane care au ajutat, între care un rol important l-a avut Dl. Marius Nicoară. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Angeli. Au participat preoţi şi credincioşi ortodocşi, părintele reformat, localitatea fiind un model de bună înţelegere. |