Vivat veselia
Trăiască-n veci farmecul ei
Hei, hei, noi ne rugăm şi ne jucăm.

Acestea par a fi cuvintele de ordine ale participanţilor la Tabăra Ecumenica Junior 2012, organizată de parohia greco-catolică Buna-Vestire din Târgu Lăpuş: VESELIE, RUGĂCIUNE, JOACĂ. Şi de fapt a fost mai mult de-atât. Cei 45 de copii au învăţat foarte multe lucruri noi în cele patru zile de activităţi din tabără: în primul rând au aflat (dacă nu ştiau deja) ce sunt sfinţii şi cum putem ajunge cu toţii sfinţi, au (re)descoperit diferitele ordine călugăreşti din lume şi au trebuit să dea echipei lor numele acestora. Astfel, în câteva minute, noua biserică greco-catolică din Târgu Lăpuş s-a umplut de franciscani, bazilieni, dominicani, iezuiţi şi benedictini, care şi-au ales un stareţ sau o stareţă, urmând să studieze şi aprofundeze regulile fiecărui ordin.

În prima zi s-a organizat şi o excursie în aer liber, cu un scop precis: ecologizarea spaţiului verde din jurul lacului Lighet şi consolidarea cunoştinţelor despre natură, plante şi animale, totul sub formă de concurs, ce a provocat emoţii, aplauze şi hohote de râs. Sâmbătă a fost ziua jocurilor şi a concursurilor sportive. La masa de prânz a sosit tortul şi buletinul taberei pentru cei 14 ani împliniţi. Apoi juniorii au trebuit să îşi prezinte ordinul călugăresc din care fac parte şi organizarea mănăstirii, urmând ca expunerea cea ai convingătoare să fie premiată. Un alt moment formativ a fost cel al atelierelor de creaţie, unde „călugării” noştri au exersat noi activităţi mănăstireşti: regie film, origami, jurnalism, pictura/design de ilustrate, origami, roata olarului, construcţii de tip domino, colaj în coji de ou, lego, turnare de forme de gips etc.

Duminica ne-am bucurat de Liturghie, de multe împărtăşiri, de vreme frumoasă şi de rezultatele excepţionale ale bucătăreselor, apoi de un maraton al generozităţii, ingeniozităţii şi inteligenţei în cadrul unui exerciţiu complex sub numele de City Survival Skills, de focul de tabără şi de dezvăluirea îngerului păzitor al fiecărui participant, înger-copil ce a muncit tot week-endul ca să protejeze şi să facă surprize celorlalţi. Peste toate acestea, prezenţa permanentă a preoţilor cu sfaturi şi cuvinte de suflet, şi participarea la liturghii, libertatea de a se regăsi în orice moment în spaţiul bisericii, au antrenat un val de simpatie, efervescenţă şi bucurii în Domnul.

Ultimele strofe din imnul taberei: Dacă veţi participa/Lucruri noi veţi învăţa/Preotul de lângă tine/Ţi-e prieten vezi prea bine/Cu Isus şi cu Maria/Reinventăm prietenia/Tabăra nu e o joacă/Te marchează viaţa toată! vin parcă să confirme scopul acţiunilor organizate vară de vară de părintele Silviu Hodiş şi să întărească motoul taberei ECUMENICA: Prietenia – cale către Dumnezeu.

imagine

imagine

imagine