La sărbătorirea Zilei Naţionale a României
Colegiul Pio Romeno, 5 decembrie 2008
Excelenta Voastră domnule Ambasador,
Stimaţi invitaţi,
Se încheie cu ceremonia din această seară de la Pio Romeno, ciclul de evenimente dedicate Zilei Naţionale a României. Asta mă face să mă gândesc că încă, în ţara noastră, Biserica are un loc de cinste: astăzi, aşa cum l-a avut în trecut ăi cum, speram, îl va avea şi în viitor. Dacă ne gândim doar la evenimentul pe care astăzi îl sărbătorim, putem discerne cu uşurinţa rolul pe care Biserica, Greco-Catolică, Catolica şi Ortodoxă, l-a jucat.
Un lucru e cert: Unirea de care astăzi ne bucurăm e rodul unei împreună-lucrări a tuturor potenţialităţilor existente la acea vreme în ţara noastră. Preşedintele Băsescu, cu ocazia vizitei sale la Sfântul Părinte, a reafirmat cu tărie importanţa comunităţilor religioase, a parohiilor, în viaţa concitadinilor noştri care au ales sau au fost constrânşi să trăiască în afara graniţelor ţării.
Plecând de la acest lucru, cred că ar merita să reflectăm mai profund la adevărata semnificaţie a "parohiei". Ne vom da seama ca acest concept conţine o deosebită dinamicitate spirituală.
"Parohie" e un derivat al cuvântului grec "paroikos", termen care, prin opoziţie la acela de "oikos" adică adăpost, casă, desemnează o lipsă. Cu alte cuvinte, dincolo de o simplă grupare de baza a Bisericii, parohia e un loc pentru străini, pentru cei care nu au un adăpost. E, cu alte cuvinte, Casa lui Dumnezeu la dispoziţia celor ce nu dispun de o casă.
Mergând şi mai în profunzime, descoperim în acest context, situaţia oricărui creştin. Neavând un adăpost etern pe acest pământ, creştinii sunt emigranţi, călători înspre adevărata Patrie Cereasca.
Biserica Greco-Catolică s-a simţit de multe ori de-a lungul istoriei, şi, din anumite puncte de vedere continuă să se simtă şi astăzi, fără un adăpost, fără un lăcaş în România. Trista perioada comunistă nu a făcut decât să împingă la extrem o astfel de situaţie.
În pofida acestei situaţii, sau poate, mai degrabă, chiar datorită ei, această Biserică rămâne un semn. Un semn care ne aduce aminte titlul de glorie pe care sfântul Petru, în scrisorile sale, îl aplica creştinilor: acela de pelegrini prin aceasta lume, înspre Ierusalimul Ceresc.
Domnul să ne dăruiască în sărbătoarea de astăzi bucurie şi cele mai alese sentimente pentru patria noastră România, dar să ne ajute să nu uităm niciodată de adevărata noastră Patrie Cereasca, Împărăţia Cerurilor. Vă mulţumesc.
Pr. Claudiu-Lucian Pop,
rector,
Colegiul Pontifical Pio Romeno