Mesajul PF Lucian la Octava de rugăciune 2008

Octava de rugăciune 2008 (18-25 ianuarie)

„Rugaţi-vă neîncetat!” (1 Tes 5,17)

Iubiţi fraţi în Cristos,

Octava de rugăciune pentru unirea tuturor creştinilor, celebrată între 18 şi 25 ianuarie a fiecărui an, se constituie într-o invitaţie pe care toţi cei ce sunt conştienţi de nefolosul despărţirii între fraţi o fac întregii comunităţi creştine, în a cere ajutorul lui Dumnezeu spre a se dovedi, iară şi iară, că ceea ce nu este cu putinţă la oameni este cu putinţă la El (cf Mc 10,27). Tema Octavei anului 2008 este rugăciunea, pe care Sfântul Apostol Pavel o recomandă creştinilor din Tesalonic.

Înainte de anul 50, anul datării Scrisorii, în Tesalonic s-a produs o revoltă a iudeilor, din cauza căreia Apostolul Pavel a trebuit să părăsească cetatea, lăsând acolo o comunitate creştină vie şi de situaţia căreia el era îngrijorat. Primind veşti bune de la cei doi ucenici ai săi, Timotei şi Sila, referitor la capacitatea creştinilor din Tesalonic de a rezista încercărilor, Pavel le adresează o scrisoare de bucurie şi de speranţă. Printre îndemnurile ce privesc viaţa comunitară este şi acesta: „Rugaţi-vă neîncetat!”

Şi noi, astăzi, constatând progresele pe care mişcarea ecumenică le realizează – e adevărat, cu paşi mici! – an de an, suntem cuprinşi de aceeaşi bucurie întru speranţa că ceea ce a dorit Isus, Dumnezeul adevărat şi Omul desăvârşit, se va împlini, chiar dacă acţiunile mai concrete ale Bisericilor şi comunităţilor ecleziale continuă să mai întârzie. Îmi amintesc cu mare satisfacţie de atmosfera creată la Sibiu, la început de septembrie 2007, unde, sub acelaşi cort sau în aceeaşi piaţă, creştinii diferitelor confesiuni Îl mărturiseau pe Cristos, Lumina lumii, Unic Domn şi Răscumpărător.

Întrebările, în acest context, se impun: De ce mai suntem separaţi? De unde trebuie să plecăm? Ce trebuie făcut? Cred că suntem separaţi fiindcă nu avem convingerea desăvârşită că Acelaşi Cristos, Domn şi Dumnezeu, nu poate fi împărţit. El rămâne mereu acelaşi, cu inima rănită de dezbinarea noastră. Trebuie să plecăm, iară şi iară, de la Evanghelie, Cuvântul Lui viu, pentru a ajunge în cenacol pentru celebrarea împreună a Euharistiei, Taina iubirii şi a împăcării. Apoi, trebuie multă rugăciune sinceră şi stăruitoare, întru credinţă şi speranţă.

Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea intitulează un subcapitol din a doua sa Scrisoare enciclică „Spe Salvi”, „Rugăciunea ca şcoală a speranţei”, unde, printre altele, am reţinut următoarea afirmaţie, potrivită pentru a ţine cont de ea în acţiunile noastre comune de refacere a unităţii creştine: „Când nimeni nu mă mai ascultă, Dumnezeu mă ascultă totuşi… Când nu este nimeni să mă mai ajute, El mă poate ajuta!”. În anumite situaţii date, când, pare-se, creştinii nu se mai ascultă unii pe alţii, sau nu mai ascultă unii de alţii, Dumnezeu ascultă o rugăciune sinceră pentru a-i face să stea împreună şi să înţeleagă că numai unirea şi unitatea dintre ei poate să se constituie în mărturie suficientă în faţa unei lumi secularizate, precum şi în faţa altor religii necreştine care aşteaptă mărturia creştină marcată de pecetea dumnezeiască. De asemenea, când ajutorul dat de fiecare confesiune creştină în parte întârzie să fie cât mai concret în acţiunea sfântă de refacere a unităţii, Dumnezeu Însuşi vine în ajutor, fiindcă El poate totul.

Prin urmare, să îmbuchetăm rugăciunile noastre, nu doar în timpul Octavei, ci în permanenţă, pentru ca, ascultând de adevăr, Domnul însuşi să ne asculte şi nedesăvârşiţi fiind în acţiunile noastre pe această nobilă cale, Domnul însuşi să le plinească şi să le desăvârşească.

Să ne rugăm neîncetat! Rugăciunea făcută cu credinţă, speranţă şi iubire face minuni!

† LUCIAN
Mitropolit de Alba Iulia şi Făgăraş – Blaj
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia