În Duminica 33-a după Rusalii (29 ianuarie 2007), Prea Sfinţia Sa Episcopul Alexandru Mesian s-a aflat în vizită pastorală în parohia „Sfântul Nicolae” din Haţeg, Protopopiatul Haţeg, judeţul Hunedoara pentru hirotonirea întru Preot a diaconului Stroia Augustin Silviu.
P.S. Alexandru a fost întâmpinat cu Sfânta Evanghelie şi cu Sfânta Cruce de către Pr. Pavel Dragotă, Protopop de Haţeg, de Pr. Prot. On. Doinel Preda (parohul locului), de tânărul diacon Stroia Augustin Silviu şi de preoţii veniţi la acest eveniment.
Sfânta Liturghie Arhierească a început la orele 10.00. Alături de Prea Sfinţia Sa, în jurul sfintei mese a altarului s-au aflat: Mons. Angelo Narcis Pop, Vicar general; Rvs. Pr. Pavel Dragotă, protopop al Haţegului; Rvs. Pr. Adrian Nagy, protopop al Văii Jiului; Rvs. Pr. Florin Trandafir Vasiloni, protopop al Sarmisegetuzei; Pr. Prot. On. Doinel Nicolae Preda, paroh de Haţeg; P.C. Pr. Leonard Bulzan, paroh la Vulcan; P.C. Pr. Szilveszter Dorin, paroh la Bărbăteni; P.C. Pr. Vasile Solomon, paroh la Petroşani şi Petrila; P.C. Pr. Daniel Solomon, paroh la Tuştea. Alături de preoţii concelebranţi au fost şi lectorii Raimondo-Mario Rupp şi Nicolae Poroabă.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea” („Lira”) al Catedralei Lugojului, dirijat de D-na Prof. Olimpia Drăgan. Frumoasa interpretare a cântărilor liturgice a dat o solemnitate aparte acestui eveniment.
În cuvântul de învăţătură, Prea Sfinţia Sa a amintit întâi de toate de faptul că, în urmă cu 12 ani, mai exact la 28 ianuarie 1995, tot în oraşul Haţeg, la Casa de Cultură, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate acolo a avut loc o hirotonire a unui preot greco-catolic: părintele Pavel Dragotă, care a studiat la Academia de Teologie la Blaj, absolvind cursurile prestigioasei instituţii în anul 1948, care actualmente este Protopop de Haţeg. Excelenţa Sa a subliniat importanţa hirotonirii de preot care „este un lucru mare, deoarece un nou apostol va fi trimis să vestească mesajul Evangheliei, învăţătura lui Isus Cristos, Vestea cea Bună, speranţa noastră în Dumnezeu, apoi să administreze Sfintele Taine şi să se ocupe nu numai de problemele strict spirituale ci şi de nevoile sociale ale turmei ce îi este încredinţată spre păstorire”.
„Iubite părinte nou hirotonit, rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea harurile necesare ca să-ţi poţi îndeplini misiunea ta de păstor, de apostol, în mijlocul turmei ce ţi-a fost încredinţată, şi Maica Sfântă ca să te ocrotească”.
Părintele nou hirotonit a mulţumit pentru acest mare şi deosebit dar, lui Dumnezeu, Sfintei Fecioare Maria, P.S. Alexandru, preoţilor şi profesorilor din facultatea de teologie care, cum spunea dânsul: „au cioplit în fiinţa mea şi m-au modelat pentru a mă trimite lumii format pentru această misiune”. A mai mulţumit părinţilor săi, soţiei, surorii sale, bunicilor şi socrilor, părintelui Doinel Preda, şi nu în ultimul rând corului Catedralei greco-catolice din Lugoj şi tuturor credincioşilor prezenţi în număr mare la Sfânta Liturghie în cadrul căreia a primit Taina Sfintei Preoţii.
Noul preot i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi.
După Sfânta Liturghie a urmat o agapă fraternă.

Raimondo-Mario Rupp
Biroul de presă
Episcopia Greco-Catolică Lugoj

FOTOGRAFII DE LA ACEST EVENIMENT SE GĂSESC AICI