Albume foto

Eparhia de Lugoj

 
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70

Hirotonire de diaconi în catedrala Lugojului (23 fotografii)
12 decembrie 2015, Lugoj

În cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti săvârşită la Catedrala din Lugoj, sâmbătă, 12 decembrie a.c., Prea Sfinţia Sa Episcop Alexandru Mesian a acordat treapta diaconatului, teologilor Cristian Dan Vişa şi Valentin Martin. Alături de Prea Sfinţitul Alexandru la Sfânta Liturghie au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj, pr. Nicolae Teodorescu, Protopop şi Vicar Foraneu de Timişoara, pr. Teodor Baba, Protopop de Lugoj, pr. prot. on. Ioan Pop, parohul catedralei, pr. Robert Trubiansky, paroh la Păru şi pr. Petrişor Gherghel. „Misiunea diaconului” a spus PS Alexandru „este aceea de a fi ajutor (servitor) Fap. 6, 1-7. Isus Cristos nu a venit în lume să i se slujească ci el a fost acela care s-a umilit şi a slujit pe altii, a făcut bine altora, s-a îngrijit şi s-a jertfit pentru mântuirea neamului omenesc.

Dezvelirea monumentului eroilor comunei Ramna (51 fotografii)
1 decembrie 2015, Ramna

La 1 decembrie, a.c. Parohia Greco-Catolică din Ramna împreună cu Primăria comunei Ramna, au organizat la nivel local sărbătorirea Zilei Naţionale. Primul moment a fost celebrarea Sfintei Liturghii de către Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj, pentru eroii neamului românesc şi pentru episcopii martiri şi Bisericii Greco-Catolice. A doua parte a sărbătorii a constat din sfințirea Monumentului Eroilor comunei Ramna, ridicat în curtea bisericii greco-catolice. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă. Foto: Raimondo-Mario Rupp.

Vizită pastorală a PS Alexandru în parohia Lipova (46 fotografii)
29 noiembrie 2015, Lipova

La invitaţia pr. paroh Ioan Coman și a consiliului parohial, Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj a efectuat o vizită pastorală în parohia Lipova, Protopopiatul Arad, în duminica XXX-a după Rusalii, la 29 noiembrie 2015. Scopul principal al acestei vizite a fost Sfințirea Bisericii după terminarea lucrărilor de amenajare. Foto: Raimondo-Mario Rupp

Comemorarea episcopului dr. Ioan Bălan la Teiuş (66 fotografii)
22 noiembrie 2015, Teiuş

Duminica a 26-a după Rusalii, a fost un motiv de bucurie pentru credincioșii greco-catolici din parohia Teiuș, care l-au avut în mijlocul lor pe Preasfinția Sa Alexandru, episcopul Eparhiei de Lugoj și Preasfinția Sa Claudiu, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore. Sfânta Liturghie a început la ora 10. Alături de Preasfinţiile Lor au slujit părintele paroh Paul Turcu, vicar administrativ şi protopop de Aiud, părintele Angelo Pop, vicar general de Lugoj, părintele Ioan Fărcaș vicar mitropolitan, preoţi din întreg Protopopiatul Aiud, precum şi alţi protopopi şi consilieri mitropolitani. Răspunsurile au fost date de către corul din parohia Brașov. Foto: Raimondo-Mario Rupp şi Radu Andrei

Hirotonire de diacon în catedrala Lugojului (32 fotografii)
18 noiembrie 2015, Lugoj

În cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti săvârşită la Catedrala din Lugoj, miercuri, 18 noiembrie a.c., Prea Sfinţia Sa Episcop Alexandru Mesian a acordat treapta diaconatului, tânărului teolog Felician Petru Vladu. Originar din Caransebeş, tânărul Felician a absolvit Liceul teologic Greco-Catolic de la Bucureşti în anul 2003. În anul 2008 a absolvit Facultatea de Filozofie obţinând titlul de licenţiat iar în 2009 Facultatea de Teologie Pastorală la Oradea. Între anii 2008-2010 a predat filozofie, logica în oraşul natal Caransebeş, după care a început un doctorat în filosofie la Viena. Din anul 2010 activează ca voluntar în cadrul parohiei greco-catolice din Viena. Este căsătorit şi locuieşte împreună cu familia în oraşul Wiener Neustadt unde a făcut voluntariat şi la parohia romano-catolică din localitate. Foto: Raimondo-Mario Rupp.

Hirotonire de preot în catedrala Lugojului (14 fotografii)
15 noiembrie 2015, Lugoj

În cadrul Sfintei Liturghii celebrate în Catedrala „Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj, în Duminica a XXV-a după Rusalii, la 15 noiembrie a.c., Prea Sfinţitul Alexandru Mesian a hirotonit un nou lucrător în via Domnului, pe diaconul Petrişor-Adrian Gherghel. Este cel de-al 105-lea preot hirotonit de Prea Sfinția Sa în cei 21 ani de păstorire a Eparhiei Lugojului. Originar din Lupeni (Jud. Hunedoara), a absolvit cursurile facultății de Teologie din Blaj, obţinând licenţa anul acesta. Este căsătorit şi urmează un master în Teologie tot la Blaj.

Vizită pastorală a Prea Sfinţitului Alexandru în parohia Cărpiniş (21 fotografii)
8 noiembrie 2015, Carpinis

În Duminica a 24-a după Rusalii, ((a Învierii fiicei lui Iair), la 8 noiembrie 2015 Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj a efectuat o vizită pastorală în parohia Cărpiniş, Protopopiatul Sânicolau Mare” cu ocazia sfinţirii iconostasului noii biserici şi a sărbătoririi hramului „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Prea Sfinţia Sa a fost însoțit de către Mons. Angelo Pop, Vicarul General al Eparhiei de Lugoj. Ultima vizită pastorală a avut loc la 10 noiembrie 2013. Foto: Raimondo-Mario Rupp.

Pelerinaj la Bocsig 2015 (72 fotografii)
24 octombrie 2015, Bocsig

La 24 octombrie 2015 Prea Sfinţitul Alexandru Mesian însoţit de mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul General al Eparhiei de Lugoj, s-a aflat în vizită pastorală în localitatea Bocsig, protopopiatul de Chișineu-Criș (Jud. Arad). Este a şaptea vizită pastorală pe care Prea Sfinţitul o face în această localitate. Parohia Bocsig este cunoscută în ţară şi străinătate datorită figurii Rafilei Găluț (1910-1939), fecioară stigmatizată care a purtat Rănile Domnului între anii 1931-1939. Motivele principale ale acestei vizite pastorale au fost: Sfânta Liturghie, întâlnirea grupurilor şi a asociaţiilor laicale din Eparhia de Lugoj cu ocazia „Zilelor Acţiunii Catolice 2015” şi pelerinajul la mormântul Rafilei Găluţ. Parastasul la mormântul Rafilei Găluţ a fost oficiat de PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj şi PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, alături de preoţii din protopopiatele de Arad şi Chişineu-Criş. Foto: Raimondo-Mario Rupp.

Vizită pastorală a PS Alexandru în parohia Vermeş (43 fotografii)
18 octombrie 2015, Vermes

La invitaţia pr. paroh Gavril Timiş şi a consiliului parohial, Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj a efectuat o vizită pastorală în parohia „Învierea Domnului”, Vermeş, Protopopiatul Reşiţa, în duminica XX-a după Rusalii, la 18 octombrie 2015. Foto: Raimondo-Mario Rupp

Pelerinajul curiei episcopale de la Lugoj la sanctuarul marian de la Scăiuş - 15 octombrie 2015 (30 fotografii)
15 octombrie 2015, Scaius

A devenit o tradiţie de mai mulţi ani ca în ziua de 15 octombrie – data celei de a doua lăcrimări – PS Alexandru împreună cu personalul clerical şi neclerical al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, să efectueze un pelerinaj la Sanctuarul „Maica Domnului, Apărătoarea Noastră” de la Scăiuş. La sosire PS Alexandru a fost întâmpinat de pr. Iulian Hasciar, parohul locului. Programul a început la orele 10.30 cu Sfânta Liturghie pontificată de P.S. Alexandru. Alături de Prea Sfinţia Sa au concelebrat: pr. prot. on. Ioan Pop, parohul Catedralei din Lugoj, pr. Narcis Ardelean, administrator pe probleme de patrimoniu şi pr. Iulian Hasciar, parohul locului. La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a rostit rugăciunea de Consfinţire la Inima Neprihănită a Prea Curatei Fecioare Maria. Foto: Raimondo-Mario Rupp.