iuliu_ 032 Duminică, 3 februarie, la biserica greco-catolică „Naşterea Sf. Fecioare Maria” din Arad a avut loc comemorarea unui fiu important al poporului român: Iuliu Maniu. La Sf. Liturghie au concelebrat Rev. Pr. drd. Coriolan C. Mureşan (Vicar Judecătoresc al Episcopiei greco-catolice de Lugoj şi Asistent spiritual naţional al Asociaţiei românilor uniţi, greco-catolici), Rev. Pr. protopop on. Coriolan Mureşan (Consilier al Episcopiei de Lugoj şi Paroh Arad-Centru) şi Rev. Pr. Romeo Bodea (Paroh Arad-Micalaca). Credincioşii prezenţi s-au rugat pentru două personalităţi: Episcopul Sebastian Krauter (care a decedat săptămâna trecută la Timişoara) şi Iuliu Maniu.

La sfârşitul Sf. Liturghii s-a oficiat un Parastas în memoria lui Iuliu Maniu în prezenţa a sute de credincioşi (greco-catolici şi romano-catolici dar şi protestanţi şi neoprotestanţi), Parastas oficiat de cei trei preoţi prezenti.

Rev. Pr. Vicar Mureşan a vorbit despre viaţa lui Iuliu Maniu: despre originea sa dintr-o familie de intelectuali greco-catolici, despre perioada cand a fost avocat al Mitropoliei greco-catolice de la Blaj, despre studiile sale şi doctoratul în Drept, despre activitatea sa ca şi paladin al drepturilor românilor în ultima perioadă a dualismului, despre participarea sa la pregătirea Marii Uniri de la 1918, despre perioada când a fost Preşedinte al Consiliului dirigent, despre activitatea sa ca şi prim ministru al Regatului româniei de 3 ori, despre tenacitatea luptei sale împotriva oricăror forme de autoritarism şi totalitarism, despre personalitatea sa de luptător pentru libertate şi adevăr. De ce a fost oare acest fiu al Bisericii Greco-Catolice atât de incomod pentru comuniştii autohtoni şi pentru sovietici? Datorită fidelităţii sale pentru credinţa în Dumnezeu şi, în consecinţă, neacceptarea compromisului de orice fel. Vicarul Judecătoresc de la Lugoj a atras atenţia asupra moştenirii spirituale ale acestui mare om al neamului românesc: refuzul compromisului, apărarea valorilor creştine şi democratice în societate, dialogul cu ceilalţi fără urmă de intoleranţă faţă de vreo etnie sau confesiune. Fără doar şi poate Iuliu Maniu a fost un mare patriot, un laic creştin autentic şi o figură cu adevărat modernă de om implicat sincer în apărarea neamului său. La finalul discursului său însă Rev. Pr. Vicar Mureşan a pus întrebarea: cum s-ar simţi oare Iuliu Maniu când ar vedea cum sunt azi încălcate drepturile Bisericii Greco-Catolice (a cărui fiu sufletesc a fost) în România de azi? Şi în Arad lăcaşurile de cult greco-catolice sunt neretrocedate şi continuă procesele pentru ele. La acest eveniment au participat numeroase personalităţi locale (reprezentanţi ai partidelor politice, asociaţii şi fundaţii din Arad) printre care d-nul Tiberiu Dekany (Viceprimar al Aradului şi Preşedinte al PNL pe municipiul Arad), d-nul Claudiu Cristea (Preşedinte al PNTCD Arad), d-nul Dacian Tolea (Prim vicepreşedinte al PD-L din municipiul Arad) d-nul Vasile Ciobancan (de la Asociaţia foştilor deţinuţi politici Arad), d-nul Cosmin Galu (PNTCD Arad), d-nul Dorel Popa (fostul primar al Aradului) şi sute de credincioşi nu numai greco-catolici dar şi de alte confesiuni. A fost un moment de intensă trăire spirituală şi de evocare istorică.

Parohia Greco-Catolică Arad-Centru
www.gcatolicarad.cnet.ro