Există o tradiţie de 14 ani ca în fiecare an în perioada Postului Mare, să se organizeze Exerciţii Spirituale cu clerul Eparhiei de Lugoj. Acest fapt este în conformitate cu canonul 369 § 2 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, unde se precizează: clericii trebuie să dea o consideraţie deosebită îndrumării spirituale şi la timpurile stabilite să facă, conform prescrierilor dreptului particular, reculegerile (exerciţiile) spirituale.

La invitaţia P.S. Alexandru Mesian, exerciţiile spirituale din acest an au fost conduse de Preasfinţitul Mihai Frăţilă, Episcop auxiliar de Alba Iulia şi Făgăraş, vicar de Bucureşti. Exerciţiile propriu-zise s-au ţinut la Centrul Pastoral Diecezan din Lugoj, str. Episcop Dr. Ioan Bălan nr. 6. Şi anul acesta s-au organizat două serii de preoţi. Seria I a exerciţiilor s-a desfăşurat în perioada 21-23 martie, iar seria a II-a, pe 28-30 martie a.c. La ambele serii au participat aproximativ 110 preoţi ai Eparhiei.

Ambele serii au început exerciţiile spirituale luni (23 respectiv 30 martie) printr-o sfântă Liturghie Arhierească în Catedrala din Lugoj, pontificată de P.S. Alexandru Mesian. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea” al catedralei dirijat de Prof. Olimpia Drăgan.

În Cuvântul de Salut, Preasfinţitul Mihai a afirmat faptul că este onorat de invitația de a petrece şi de a împărtăși câteva zile cu clerul Eparhiei de Lugoj. Adresându-se în continuare preoţilor şi credincioşilor prezenţi, Prea Sfinţia sa a spus: „E intr-adevăr un mare har să petrecem unii cu alții acest timp binecuvântat de Dumnezeu. Viața noastră împreună o dăruim lui Hristos. Nici măcar sfințenia nu e o lucrare strict personală, ci o lucrare de împreună-purcedere spre Dumnezeu. Niciodată nu putem spune ca îl iubim pe Dumnezeu dacă pe aproapele nostru nu-l primim, nu-l înțelegem, nu încercăm să-l justificăm; iată cu atât mai mult ca şi preoți suntem luați din popor şi puși pentru popor în cele ce sunt către Dumnezeu. Cu siguranță că nu suntem noi aceia care introducem pe oameni la mântuire şi iată ce potrivită motivație avem ca să stăm împreună-rugători în faţa Domnului şi să ne aducem aminte că El este cel care s-a urcat pe cruce pentru a noastră mântuire”.

„Așadar” – a încheiat Prea Sfinţitul – „cu atât mai mult cu cât suntem în timpul de pregătire pentru Sărbătoarea Paştilor, iată o ocazie în plus de a coborî în profunzimile sufletului nostru şi de a vedea ca Dumnezeu este alături de noi, nu ne părăsește şi chiar dacă permite să facem experiența propriilor neputințe, o face nu ca să ne descurajeze ci ca să ne aruncăm şi mai mult în brațele sfintei sale Providențe”.

Cele trei zile de reculegere reprezintă şi un timp bogat de rugăciune. În timpul acestor zile binecuvântate de Dumnezeu, fiecare preot face spovedania de Paşti, conform rânduielilor bisericeşti, dar şi spovedania generală de la ultimele exerciţii spirituale de anul trecut.

Aceste momente de rugăciune, când preoţii sunt la altar şi la celelalte momente din programul exerciţiilor spirituale împreună cu Episcopul lor, scot în relief Unitatea Bisericii: comuniunea între preoţi şi Episcop, dar şi cea între preoţi şi credincioşi.

Raimondo-Mario Rupp

Fotografii de la seria I (21-23 martie)
Fotografii de la seria a II-a (28-30 martie)