În perioada 27-29 noiembrie 2009 la Caransebeş, la Casa Kolping tineri din Timişoara şi Lugoj au participat la exerciţiile spirituale conduse de părintele Răzvan Oprişa paroh la parohia Timişoara IV.
Tema acestor exerciţii spirituale a fost: “Ne pregătim cu bucurie pentru Sărbătoarea Bucuriei”, iar moto-ul: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David (Luca 2, 10-11).
Scopul principal al întâlnirii a fost apropierea de Dumnezeu prin “recreerea spirituală” pentru acest Post.
Programul a început vineri seara când participanţii au fost primiţi la Casa Kolping din Caransebeş. A doua zi a început cu participarea la Sfânta Liturghie. Apoi au început colocviile spirituale ce aveau să se deruleze pe parcursul zilei de 28 noiembrie.
În primul colocviu discuţiile s-au concentrat pe descrierea Naşterii Domnului după Sf. Evanghelist Matei. Idei şi concluzii din acest colocviu:
– Iosif cu Maria au ascultat întotdeauna de glasul Domnului, fiind deschişi total în faţa lui Dumnezeu.
– important e să fim deschişi la ce ne cere Dumnezeu iar această deschidere este mai uşor de realizat dacă facem linişte în suflet – să dăm importanţă mai mult convorbirii cu Dumnezeu.
După prânz a urmat al doilea colocviu în care s-a discutat pe marginea descrierii Sărbătorii Naşterii Domnului După Sfântul Evanghelist Luca. S-a ajuns la concluzia că:
– bazându-ne pe lege pe porunci avem garanţia că suntem pe drumul cel bun. Ni se cere să facem voia lui Dumnezeu prin împlinirea legii.
– umilinţa, – una din punctele Evangheliei – însuşi Isus este exemplul de urmat, exemplul de umilinţă, născându-se într-o iesle. Partea pozitivă în aproapele o poţi vedea numai fiind umil.
Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu Sfânta Vecernie.
În ultima zi a avut loc Sfânta Liturghie iar după masa de Prânz s-au încheiat aceste minunate momente spirituale petrecute într-un ambient în care cadrul natural a favorizat derularea acestor reculegeri. (loc liniştit ferit de zgomotul urban, vedere spre munte).
Mulţumim tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire, Pr. Răzvan pentru iniţiativă şi organizare şi D-şoarei Monica Munteanu, referent proiecte Kolping Banat care ne-a primit cu căldură şi asigurat buna şedere în casă pe parcursul acestor minunate zile.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii de la acest eveniment se găsesc AICI.


