În Duminica a II-a după Rusalii, 26 iunie a.c., în Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”, PS Alexandru Mesian a hirotonit întru preoţie pe diaconul Valentin Danciu. După ce a terminat facultatea de teologie, candidatul la preoţie s-a ocupat timp de aproape 10 ani de cateheza cu adulții, în parohia „Sfânta Maria Regina Păcii” din Timişoara.

La eveniment au participat alături de familia celui neo-hirotonit, un grup numeros de credincioşi din Timişoara, Arad, Mocrea (jud. Arad), Bumbeşti-Livezeni (jud. Gorj), etc.

La masa altarului alături de Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian s-au aflat: Pr. Prot. Nicolae Teodorescu, Vicar foraneu de Timişoara şi Consilier eparhial, Pr. Davide Giuseppe Muntoni şi Pr. Jose Refugio Vela care fac parte din ordinul monastic „Fraţii Sfintei Cruci” Timişoara, Mons. Ioan Chişărău, paroh la Timişoara III, şi P. On. Pr. Ioan Pop, parohul catedralei. Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Reînvierea” al catedralei, condus de d-na Prof. Olimpia Drăgan.

În Cuvântul de învăţătură, PS Alexandru a vorbit pe marginea Evangheliei zilei –  chemarea apostolilor – apoi l-a felicitat şi încurajat pe tânărul preot. Prea Sfinția Sa i-a amintit nou hirotonitului rolul preotului pe care Cristos îl așteaptă de la noi. „Iubite frate întru preoție”, – i-a spus PS Alexandru noului hirotonit – „una din atribuţiile esențiale ale unui preot este celebrarea Sfintei Liturghii în fiecare zi şi împărtăşania cu evlavie dar şi de a continua a-i învăţa pe oameni Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Preotul e luat dintre oameni şi pus pentru oameni în cele ce sunt către Dumnezeu, administrarea sfintelor sacramente”

Părintele Valentin a mulţumit în primul rând bunului Dumnezeu şi Prea Curatei Fecioare Maria pentru chemarea la preoţie, în al doilea rând Prea Sfinţitului Episcop Alexandru pentru sprijinul acordat şi încredinţarea darului preoţiei. „Acest dar”, a spus Pr. Valentin, „se dă pentru că lumea care nu-l cunoaşte pe Dumnezeu are nevoie de îndurarea lui şi Dumnezeu săvârşeşte încă un act, încă o încercare printr-o nouă vocaţie pentru a-şi manifesta această îndurare a Lui faţă de noi”

Un gând aparte de mulţumită şi recunoştinţă a avut pentru părinţii săi precum şi faţă de soţia sa şi cei apropiaţi. A mulțumit tuturor preoților începând cu preotul care l-a botezat, cu preotul care l-a îndrumat către studiile teologice, apoi Pr. Jose Vela şi Pr. Davide Muntoni din comunitatea „Fraţilor Sfintei Cruci” – Timişoara care au fost aproape de el în tot acest timp de formare a vocaţiei, Pr. Prot Nicolae Teodorescu care l-a sprijinit şi a fost alături de el, Mons. Ioan Chişărău care cu foarte multă încredere şi generozitate i-a oferit spaţiul necesar pentru a practica vocaţia pedagogică prin orele de cateheză în comunitatea „Sfânta Maria Regina Păcii”. A mulțumit tuturor celorlalți binefăcători, rudelor şi pelerinilor care au venit la acest eveniment. Nu în ultimul rând a mulţumit şi corului care a contribuit la solemnitatea acestei sfinte hirotoniri întru preoţie.

Părintele Valentin are numire pentru parohia Dragşina din protopopiatul de Timişoara.

În încheiere, preotul nou hirotonit a acordat binecuvântarea tuturor celor prezenţi şi apoi în mod particular fiecăruia începând cu ierarhul consacrator.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frăţească.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii de la acest eveniment se găsesc AICI.