Alburnus Maior sau Roșia Montană așa cum e cunoscută în ziua de astăzi, este o localitate minieră situată in Județul Alba la poalele munților Apuseni.
Un grup de 22 de tinerii şi copii astrişti şi neastrişti de la Catedrala din Lugoj şi parohia Lugoj III, însoţiţi de patru preoţi: Mons. Vicar Angelo-Narcis Pop, pr. Robert Trubiansky, pr. Cristian Olariu şi pr. Narcis Ardelean au participat la o ieşire cu caracter recreativ-educativ şi informativ în această localitate în ziua de 1 mai a.c. Această ieşire este materializarea unei întâlniri de informare propusă de ASTRU Lugoj despre subiectul Roşia Montană care a avut loc în toamna anului trecut la „Casa memorială Episcop Ioan Ploscaru” din Lugoj.
Primul obiectiv vizitat a fost Muzeul Aurului din localitatea Brad care cuprinde o impresionantă colecție mineralogică, unică în Europa. Remarcabile sunt exponatele cu aur nativ, originare din Munții Metaliferi. Aceste exponate au ajuns la peste 2000 din foarte multe țări de pe toate continentele.
La Roşia Montană s-a vizitat mai întâi Muzeul mineritului care se află în apropierea fostei exploatări miniere, urmând ca vizita noastră să continue în interiorul galeriilor romane, unele dintre ele datând încă dinaintea imperiului Roman.
Ziua a continuat cu celebrarea unei Sfinte Liturghii în biserica greco-catolică din localitate după care s-a vizitat centrul istoric al localităţii.
Ultimul popas a fost Tăul Brazi un lac care este situat pe un afluent al văii Roșia, la mică distanță de Tăul Cornei la aceeași altitudine de 930 m. Se spune că lacul ar fi fost construit din ordinul Mariei Tereza.
Există păreri pro şi contra legate de proiectul minier de la Roşia Montană. S-a vorbit, se vorbeşte şi se va vorbi în continuare despre acest caz, iar la intensitatea cu care este prezentat acest subiect, devine din ce în ce mai dificil a ne face o părere echilibrată. Tocmai acest fapt ne-a determinat ca înainte de a ne însuşi o părere personală, să mai întâi să avem ocazia de a vizita şi cunoaşte aceste locuri.
Biserica Catolică de ambele rituri din România și-a exprimat în toamna anului trecut public punctul de vedere în legătură cu proiectul Roșia Montană. Episcopii Catolici se pronunță împotriva proiectului Roșia Montană, dat fiind că nu există garanții certe și sigure privind protecția mediului, sănătatea cetățenilor și o îmbunătățire a calității vieții în România.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.




