Comunitatea greco-catolică din orașul cărăşean Oțelu-Roșu a fost duminică, 26.02.2012, în straie de sărbătoare. În cadrul Sfintei Liturghii, prin Decretul semnat de către PS Alexandru Mesian, Episcopul Lugojului, a fost instalat oficial ca paroh al parohiei greco-catolice Oțelu-Roșu, Părintele Flavius Jurca. Noul paroh a absolvit cursurile facultății de Teologie din Oradea, obţinând licenţa în anul 2005. A urmat un master în Cristologie la universitatea „Lateran” din Roma pe care l-a absolvit în anul 2009. A fost hirotonit întru preoţie în ziua de 12 februarie a.c. la Lugoj de către PS Alexandru Mesian.

Sfânta Liturghie, la care au participat mulți credincioși din Oțelu-Roșu şi de pe Valea Bistrei, a fost condusă de către Pr. Vasiloni Florin, Protopop de Bucova-Sarmisegetuza, care a dat citire şi Decretului episcopal care consfințește preluarea atribuțiilor de paroh de către noul preot.

La ceremonie a participat şi Luca Malaescu, Consilier Județean. După Sfânta Liturghie, credincioșii s-au regăsit împreună la o agapă frățească.

Pr. Florin Trandafir Vasiloni
Protopop de Sarmisegetuza