În noaptea dintre marţi şi miercuri, 4/5 martie 2008, în urma unui infarct cardiac, Domnul a venit să-l ia la sine pe slujitorul său fidel, dragul Pr. Puni.
Celebrarea funeraliilor
Numeroasa participare a poporului la funeraliile Pr. Puni, desfăşurate la Deva, sâmbătă, 8 martie, în prezenţa a patru Episcopi şi a multor preoţi, ne-a făcut să înţelegem mai bine personalitatea, statura şi influenţa pe care Pr. Puni a avut-o atât asupra clerului cât şi asupra simplilor credincioşi, asupra persoanelor importante şi asupra celor simple, din cadrul Bisericii şi al societăţii civile.
Ceremonia fost prezidată de Episcopul greco-catolic de Lugoj, PS Alexandru Mesian, însoţit de Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, IPS Gyorgy Jakubinyi, de Episcopii greco-catolici: PS Florentin Crihălmeanu (Cluj-Gherla) şi PS Virgil Bercea (Oradea); de Provincialul iezuiţilor Pr. Olivo Bosa, de vicarii episcopali din Timişoara şi din Lugoj şi de către paroh; înconjuraţi de un numeros grup de preoţi diecezani şi preoţi călugări, de confraţii iezuiţi, în prezenţa mai multor persoane consacrate, în special din Congregaţiile "Maica Domnului" şi "Baziliene", de care Pr. Puni se ocupase, pe timpuri, în calitate de îndrumător spiritual.
Predicii Pr. Provincial i-au urmat mesajele Episcopilor, ale unui preot ortodox, ale fostului Provincial al Asumpţioniştilor, Pr. Ştef Bernard, ale primarului Devei precum şi salutul final al parohului. Au fost numeroase şi persoanele care au vrut să-şi facă simţită prezenţa trimiţând mesaje din multe părţi ale României, ale Europei, şi chiar şi de peste ocean, voind astfel să manifeste recunoştinţa lor pentru sfaturile şi serviciile ce le-au fost oferite de Pr. Puni; dintre acestea dorim să amintim în chip deosebit mesajul trimis de Arhiepiscopul major greco-catolic de Blaj, Preafericitul Părinte Lucian Mureşan.
Sfânta Liturghie şi ceremonia înmormântării au fost celebrate în biserica "Sfânta Fecioară Maria Imaculata" din Deva, construită de însuşi Pr. Puni, cu ajutorul mai multor binefăcători. Trupul său a fost îngropat, după dorinţa sa, într-o parte laterală a Bisericii.
Câteva date biografice ale Pr. Puni
S-a născut în 1916, lângă Târgu Mureş; a intrat în noviciatul Societăţii lui Isus (iezuiţii) în 1936 la Toteşti (Hunedoara); a petrecut 7 ani în Olanda pentru studiile de filozofie şi de teologie (1938-1945), unde a şi fost hirotonit preot (1943), a petrecut un an în Belgia (1946), pentru o perioadă de formare spirituală (al treilea an de probă, ’şcoala inimii’), iar apoi încă una de activitate pastorală şi de formare la Roma (1947); se va întoarce în România abia la sfârşitul lui 1947, fiind trimis în comunitatea iezuiţilor din Bucureşti şi primind ca misiune predarea religiei într-un liceu pentru elevi greco-catolici.
Odată cu desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice şi a ordinelor religioase, neacceptând să renunţe la credinţa sa şi la legătura sa cu Biserica Catolică, va fi arestat şi închis vreme de mai bine de cinci ani, petrecuţi în mare parte în munci silnice la canalul Dunării. Ieşit din închisoare, după o perioadă petrecută acasă, va fi nevoit să facă diferite munci pentru a se putea întreţine, devenind, rând pe rând, ajutor într-o echipă de topografi, brancardier într-o ambulanţă a spitalului din Deva, telefonist la acelaşi spital.
Fireşte, în secretul sufletului său, va continua să-şi trăiască vocaţia de persoană consacrată, să se roage, să celebreze Sfânta Liturghie şi să desfăşoare activităţi pastorale pe ascuns, pentru a menţine vie credinţa multor persoane. În timpul acestei perioade (1958) va fi numit Vice-provincial al iezuiţilor care, ca şi el, trăiau în clandestinitate, iar în 1967 va fi numit Provincial; sarcină pe care o va avea până în 1995.
Odată cu revoluţia din 1989 şi cu reabilitarea Bisericii Greco-Catolice şi a ordinelor religioase, va colabora cu ierarhii Bisericii şi cu ceilalţi credincioşi pentru redarea unei noi vitalităţi credincioşilor şi punerea structurilor de bază ale Bisericii şi ale ordinelor religioase. Se va ocupa cu multă pasiune timp de 13 ani de renaşterea Ordinului iezuiţilor în România; va ocupa funcţia de Vicar Episcopal în Dieceza de Lugoj; va fonda, împreună cu dr. Eugen Lupu şi cu alţi medici, Asociaţia medicilor catolici din România, va fi promotor al înfiinţării Conferinţei Superiorilor Majori ai Institutelor Religioase, va restabili Apostolatul rugăciunii şi pentru o scurtă perioadă va conduce Seminarul major din Blaj. La toate acestea se va adăuga construirea bisericii greco-catolice din Deva, pe care o va duce până la capăt, cu mult sacrificiu. În tot acest timp el nu a neglijat, ba chiar a dat mereu prioritate Bisericii vii a credincioşilor, motiv pentru care odată încheiată construirea bisericii a putut să se bucure, văzând-o imediat umplându-se de credincioşii călăuziţi de el în toţi acei ani de pastoraţie.
Cine a fost Pr. Puni
A fost cu siguranţă o figură foarte complexă: exigent şi amabil, dur şi iertător, un visător la marile proiecte pentru dezvoltarea Bisericii, dar realist şi atent la detalii, cu o voinţă fermă, mereu îndreptat spre un scop bun. Nu a uitat niciodată că este o persoană consacrată şi un preot; profita de orice ocazie pentru a spune o vorbă bună, un cuvânt de încurajare, sau pentru a înălţa mintea persoanelor pe care le întâlnea, şi indiferent de statutul social al acestora. Obişnuia să spună "Nu trebuie să avem teamă de nimeni, doar de Domnul".
A trăit din plin dimensiunea de păstor al sufletelor, căreia i s-a dedicat fără rezerve, zi şi noapte, ca îndrumător spiritual şi duhovnic, uitând de multe ori şi să mănânce. În faţa acestei activităţi nu existau boli sau obligaţii care puteau să-l distragă; ea prevala asupra tuturor celorlalte. El considera aceasta ca mijlocul cel mai înalt şi folositor pentru convertirea şi reapropierea unei persoane spre Dumnezeu. Sufletul său de păstor era într-adevăr mare şi pasionat, iubitor şi primitor; obişnuia să spună că un preot iezuit e un om de reconciliere, înţelegător, mereu disponibil pentru binele sufletelor fără a precupeţi nici un efort pentru aceasta.
Pr. Puni a fost mereu preocupat de a-şi cultiva mintea, de a fi mereu la curent cu noutăţile, de a urmări dezvoltarea pe care Conciliul Vatican II le-a adus-o Bisericii; drept mărturie stă bogata sa bibliotecă şi numeroasele reviste pe care le primea din multe ţări europene. Chiar şi în aceasta nu era motivat de un simplu interes personal pentru cultură, ci de o inimă de păstor; din dorinţa de a ajuta cât mai mult sufletele, în special mulţi preoţi şi credincioşi culţi care veneau la el pentru îndrumare spirituală şi spovadă.
În ciuda vârstei înaintate, continua să reflecteze, să lucreze şi să ordoneze bogatul material acumulat în ani de cercetare, făcuţi în arhivele ţării şi în străinătate, asupra istoriei Bisericii în România şi asupra Catehismului Sf. Petru Canisiu; cu dorinţa ca într-o zi acesta să fie publicat. Dar ceea ce în ultimii ani i-a ocupat cea mai mare parte a timpului, a energiilor şi a preocupărilor a fost construcţia bisericii parohiale din Deva, ce a vrut-o mare şi frumoasă pentru a cuprinde toate persoanele pe care el le purta în suflet, cărora le-a fost de ajutor în a-şi înălţa mintea, inima şi întreg trupul spre Dumnezeu; prin mijlocirea Mariei, căreia i-a fost dedicată biserica.
Devotamentul său sincer faţă de Domnul, credinţa sa în rugăciunea Bisericii, recunoştinţa sa pentru vocaţia primită, forţa voinţei sale, spiritul său de sacrificiu, iubirea sa totală şi dezinteresată pentru binele sufletelor, implicarea sa în renaşterea Bisericii Greco-Catolice şi a Provinciei Române a Societăţii lui Isus, vasta sa cultură, entuziasmul său pentru lucruri mari pentru Domnul, toate au fost asemenea unui foc care a înflăcărat multe suflete cu dorinţa de a-şi împărtăşi viaţa sa de preot şi de persoană consacrată; de fapt mulţi tineri, sub îndrumarea sa, au cerut să intre în Societatea lui Isus sau în alte institute religioase, şi în mod special în Seminarul diecezan greco-catolic.
Noi, cei care am beneficiat de îndrumările sale şi suntem acum martori la acestea, nu ne rămâne decât să-i mulţumim Domnului pentru că ni l-a dat pe Pr. Puni şi să ne rugăm ca el să primească răsplata făgăduită slujitorilor Săi credincioşi.
Pr. Olivo Bosa SJ