Vineri, 30 martie 2012, cu începere de la orele 18.00, a avut loc la Timișoara lansarea cărții „Jurnalul unui preot bătrân” a regretatului Pr. Dr. Nicolae Brânzeu, prepozit al Capitlului Catedralei „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj. Manifestarea cu multiple valențe, teologice, istorice și memorialistice, a fost găzduită de Fundația Triade – Galeria de Artă Contemporană Jecza, condusă de distinsa doamnă Sorina Jecza, totodată și moderatoarea evenimentului. Lucrarea intitulată „Jurnalul unui preot bătrân”, apare în continuarea unui alt volum, al aceluiași autor, „Memoriile unui preot bătrân”, publicat deja în anul 2008. Atât memoriile, cât și prezentul jurnal sunt rodul gândurilor încredințate cu conștiinciozitate și limpezimea spiritului, peniței și colii de hârtie, de către un ilustru mărturisitor al credinței greco-catolice, preotul Nicolae Brînzeu. Cleric cu o aleasă educație și de o înaltă ținută morală, autor al unui impresionant număr de lucrări și articole cu caracter teologic, pedagogic și literar, Nicolae Brînzeu nu a acceptat în anul 1948 compromisul de a-și trăda propria credință, catolică, și de a se lepăda de Biserica lui Cristos, preferând să lase în urmă toate și să pășească pentru ani îndelungați în pântecele chitului, întunecoasele și înspăimântătoarele temnițe comuniste.
Jurnalul prepozitului Nicolae Brînzeu, păstrat cu sfințenie ani îndelungați de membrii familiei fără întrezărirea vre-unei speranțe de publicare, se vede tipărit azi prin grija uneia dintre nepoatele părintelui, doamna profesor universitar dr. Pia Brânzeu, cea prin grija căreia au văzut deja lumina tiparului și „Memoriile unui preot bătrân”.
Lucrarea cu caracter memorialistic, „Jurnalul unui preot bătrân” cuprinde în cele aproape 800 de pagini ale sale, însemnările periodice, uneori zilnice, ale părintelui Brînzeu, între anii 1932-1948, dar și cele realizate după revenirea din temnițe și de la Călărași, din domiciliul obligatoriu (1953), dar referitoare la această funestă perioadă.
În desfășurarea evenimentului, au luat cuvântul monseniorul Angelo-Narcis Pop, vicar general al Eparhiei de Lugoj, prea onoratul părinte reprezentându-l pe Excelența Sa, Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, domnul conferențiar dr. Claudiu Arieşan și domnul dr. Radu Ardelean, din partea Academiei Române, filiala Timișoara, domnia sa reprezentând-o pe doamna dr. Luminiţa Wallner-Bărbulescu, colaboratoarea doamnei Pia Brînzeu la publicarea volumului. După ce atât lucrarea cât și persoana autorului s-au bucurat de prezentările vorbitorilor, realizate din diferite puncte de vedere, doamna Pia Brînzeu a evocat încă o dată persoana ilustrului înaintaș al domniei sale, ținând să precizeze că proiectele editoriale legate de persoana și scrierile părintelui Brînzeu se doresc a fi continuate și pe viitor.
Evenimentul s-a bucurat de o deosebită prezență a clerului și tinerilor teologi români uniți, greco-catolici din cadrul Eparhiei de Lugoj și din orașul de pe Bega, dar mai ales de o însemnată participare a mediului academic și universitar timișorean, fiind amintiți aici domnul profesor universitar dr. Ioan Talpoș și domnul profesor universitar dr. Walter Kindl, totodată și domcapelmaistrul al Catedralei Romano-Catolice din Timișoara. O prezență de suflet o reprezintă și participarea doamnei Lia Suciu, la rândul ei nepoată a părintelui Brînzeu, a doamnei Maria Grigoriță, fiica canonicului-mărturisitor Josif Vezoc de la Lugoj și cea a părintelui Vasile Borda, nepotul părintelui, și el mărturisitor în anii persecuției comuniste, Vasile Borda din Timișoara.
Cu această ocazie, a fost adresată doamnei dr. Pia Brînzeu o caldă scrisoare de felicitare și totodată de mulțumire din partea Excelenței Sale, Martin Roos, episcop diecezan romano-catolic de Timișoara, pentru această importantă inițiativă și realizare editorială.
În încheierea lansării a avut loc un frumos recital de muzică renascentistă, putând fi audiate mai multe piese interpretate la lăută de tânărul muzician timișorean Caius Hera.
Claudiu Călin, arhivist diecezan, Timișoara
Mai multe fotografii de la eveniment se găsesc AICI şi AICI.


