La Sanctuarul „Maica Domnului, Apărătoarea noastră” de la Scăiuş, credincioşii au posibilitatea ca la sărbătorile mariane de peste an, să facă pelerinaje la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Pelerinajul din 25 martie 2018, la sărbătoarea „Bunei Vestiri”, a devenit o tradiţie de ani buni, şi are rang de pelerinaj eparhial, fiind condus de Prea Sfinţia Sa, Alexandru Mesian, Episcop al Eparhiei de Lugoj.

Prea Sfinţia Sa a fost întâmpinat la sosire cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de pr. Iulian Hasciar, parohul locului şi de pr. dr. Soica Sergiu, paroh la Sânnicolau Mare.

Alături de Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, la Sfânta Liturghie au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General; pr. dr. Soica Sergiu, paroh la Sânnicolau Mare şi pr. Iulian Hasciar, parohul locului. Răspunsurile au fost date de corul parohiei din Sânnicolau Mare.

În cuvântul de învățătură, Prea Sfinţitul Alexandru a spus că într-o lume în care apar tot felul de știri, cea mai mare veste pe care au primit-o oamenii a fost cea a „Bunei Vestiri”, atunci când îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu în Nazaret la o fecioară logodită cu un bărbat pe nume Iosif din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria. „ … Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei; …  Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Isus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său …” (Lc. 1, 24-38). Acest lucru îl mărturisim și noi ca dogmă de credință : „Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri. S-a întrupat de la Spiritul Sfânt, din Maria Fecioara şi s-a făcut om”.

P.S Alexandru a mulţumit preoţilor şi pelerinilor prezenţi. A mulţumit corului din Sânnicolau Mare care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie. A mulţumit gazdei, Părintelui paroh Iulian Hasciar şi credincioşilor locali, care au pregătit şi de data aceasta cu multă dăruire buna desfăşurare a pelerinajului.

Pr. paroh Iulian a mulţumit Prea Sfinţitului Alexandru pentru vizită. A mulţumit, corului, confraţilor preoţi care au participat la eveniment, credincioşilor din parohie şi pelerinilor veniţi din împrejurimi: Lugoj, Sânnicolau Mare, Zorlențu Mare.

La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a rostit rugăciunea de Consfinţire la Inima Neprihănită a Prea Curatei Fecioare Maria.

 

Biroul de presă eparhial

Mai multe fotografii AICI