De la punerea în libertate a Bisericii Române Unite, clerul şi credincioşii din Valea Jiului, şi din protopopiatele învecinate, participă în fiecare an la pelerinajul marian la Brădet-Câmpul lui Neag. Acest pelerinaj ajuns la a XXV-a ediţie, este fixat în luna august în duminica de după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Anul acesta pelerinajul a avut loc în ziua de 21 august.
Vizita a început la biserica din Petroşani unde s-a celebrat Sfânta Liturghie arhierească. La sosire a fost întâmpinat în fața bisericii de pr. Adrian Nagy, protopop de Lupeni şi parohul locului. Tinerii i-au oferit ierarhului flori, conform tradiţiei.
Programul a început cu rugăciunea Sfântului Rozar. A urmat Sfânta Liturghie arhierească, pontificată de P.S. Alexandru Mesian, la orele 10.30. Alături de Prea Sfinţia Sa au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, pr. Adrian Nagy, Protopop de Lupeni, pr. Sabo Sorin, paroh la Deva, pr. Eugen Damian, paroh la Hunedoara, pr. Leonard Bulzan, paroh la Vulcan, pr. Vasile Solomon, parohul locului şi pr. Daniel Solomon, paroh la Tuştea. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Ipod. Nicuşor Poroabă.
În Cuvântul de învăţătură Prea Sfinţitul Alexandru a vorbit despre semnificația sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.
P.S. Alexandru a amintit pelerinilor rolul vizitei pastorale cu ocazia pelerinajului şi anume, acela de a se ruga împreună cu clerul şi credincioşii din acel teritoriu cel puţin o dată pe an. Prea Sfinţia Sa le-a făcut cunoscut pelerinilor, faptul că Protopopiatul Lupeni va avea în curând încă două biserici noi, la Vulcan şi Bărbăteni. A mulţumit fraţilor preoţi romano-catolici care au permis slujirea în bisericile lor. Prea Sfinţia Sa a amintit că din Valea Jiului sunt de origine mai mulţi preoţi care slujesc în Eparhia de Lugoj dar şi în alte eparhii.
Pr. paroh Vasile Solomon a mulţumit Prea Sfinţitului Alexandru pentru vizită. A mulţumit confraţilor preoţi care au concelebrat, credincioşilor din parohie dar şi celor veniţi din împrejurimi: Uricani, Vulcan, Lupeni, Pui, Deva, Lugoj şi Hunedoara.
După Sfânta Liturghie, pelerinii veniţi în Valea Jiului, s-au deplasat cu diferite mijloace de transport spre locul de pelerinaj de la Brădet-Câmpul lui Neag. P.S. Alexandru a făcut o oprire la şantierul bisericii din Bărbăteni pentru a urmări desfăşurarea lucrărilor. Acest pelerinaj anual ajuns la a XXV-a ediţie, este fixat în luna august în duminica de după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Prima oprire la Câmpul lui Neag a fost la Statuia Preasfintei Inimi a lui Isus unde s-a început rugăciunea de Consfinţire la Preasfânta Inimă a lui Isus. Apoi s-a pornit pe jos în procesiune spre statuia Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, unde s-a rostit rugăciunea de Consfinţire la Inima Neprihănită a Mariei. Prea Sfinţitul Alexandru le-a reamintit pelerinilor că înainte de a avea cele două biserici noi la Uricani (2008) şi respectiv Petroşani (2010), pe acel loc accidentat în apropierea Grotei, se celebra şi Sfânta Liturghie. Astăzi în acest loc Sfânt se rostesc doar rugăciuni şi devoţiuni iar Sfânta Liturghie se oficiază în una din Bisericile nou construite.
În încheiere P.S. Alexandru, de sus din faţa Statuii Maicii Domnului, a dat binecuvântarea mulţimii pelerinilor şi a spus un „la revedere” pentru pelerinajul de anul viitor, 2017.
Statuia Prea Curatei Fecioare Maria de la Câmpul lui Neag este o copie a statuii Maicii Domnului de la Lourdes. A fost adusă de preotul Ştefan Berinde şi soţia lui Maria, în anul 1913. De atunci şi până la desființarea Bisericii Române Unite cu Roma, credincioşii din Valea Jiului au venit în fiecare an în pelerinaj în acest frumos cadru natural unde se află statuia. Aceasta s-a păstrat ca o minune în vremea regimului comunist. În anul 1977 a fost restaurată de pr. Ştefan Dănilă. Statuia, este fixată pe o stâncă înaltă la marginea localităţii şi este aşezată într-o grotă. Imediat după anul 1989, s-a reluat tradiția pelerinajelor la Câmpul lui Neag. În acelaşi loc numit generic „Brădet” din cauza amplasării acestuia în jurul unei păduri de brazi, se găseşte şi o cruce monumentală ridicată la 8 noiembrie 1895 de către părintele greco-catolic Constantin Stanciu în memoria eroilor locali căzuţi în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878).
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.







