Credincioşii parohiei “Sf. Ilie Tezviteanul” din Orăştie, s-au întâlnit pentru a cincea oară în sâmbăta dinaintea sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, dimineața devreme, pentru a pleca la drum. Un drum ce a devenit obicei în Protopopiatul Greco-Catolic din Orăștie: pelerinajul de la Zlatna.
Traseul a fost şi de această dată (10 septembrie 2011) cel pe care credincioşii îl fac în fiece an. Anul acesta au fost în jur de 60 de pelerini și cinci preoți anume: Pr. Pop Angelo Narcis Vicar General al Episcopiei Greco-Catolice Lugoj, Pr. Prot. Silviu Lucian Bindea, Pr. Mihai Marcel Enyedi, Pr. Aurel Rafiliu, Pr. Ioan Stănculeț.
Până la Zlatna, drumul cu mașinile personale și cu autocarul s-a scurs repede, serpentinele și pădurile ce străjuiesc șoseaua de-o parte și de cealaltă amintesc că urcăm spre bazinul aurifer al Munților Apuseni. Odată ajunși, pelerinii au fost întâmpinaţi de d-lul Nicolae Lerinți și un alt grup de pelerini din localitate și nu numai.

La poalele muntelui ce are drept potecă marcată „Stațiunile Căii Crucii”, a început urcușul propriu-zis. O potecă de munte abruptă, un traseu ce nu este deloc ușor, redevine cale spre meditație, drum de rugăciune. Ajunşi sus, pelerinajul a continuat cu Celebrarea Sfintei Liturghii. A oficiat Pr. Pop Angelo Narcis, Vicar General al Episcopiei Greco-Catolice Lugoj, împreună cu Pr. Prot. Silviu Lucian Bindea, Pr. Ioan Stănculeț, Pr. Mihai Marcel Enyedi, Pr. Aurel Rafiliu, răspunsurile fiind date de cei prezenți. Predica Părintelui Vicar General readuce aminte de însemnătatea Sfintei Cruci a Domnului Isus și de crucea pe care fiecare trebuie să o purtăm spre mântuire. Părintele Vicar General a readus aminte celor prezenți, cât de ușor uităm de Crucea ce ne mântuiește, de pătimirea și sensul pătimirii Domnului Nostru Isus Cristos, în detrimentul cotidianului și a așa-ziselor probleme pe care viața ni le oferă din plin. Cotidian ce ne face să uităm că crucea noastră nu ar avea nicio valoare fără Crucea lui Cristos. Probleme ce ne tulbură uneori prea mult și întru atât, încât uităm de ce și pentru ce a fost El răstignit. Tot dânsul a transmis mesajul Întâi Stătătorului Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, Episcopul Alexandru Mesian, mesaj în care Prea Sfinția Sa dorește să ne asigure că, deși nu este cu noi în această zi, la acest pelerinaj, totuși este alături de fiecare dintre pelerini cu rugăciunea și cu sufletul și Îl roagă pe Bunul și Atotputernicul Dumnezeu să reverse asupra tuturor celor prezenți, familiilor noastre și a celor ce-i avem în gândurile noastre, Harurile Sale cele Bogate.
Agapa frățească a încheiat pelerinajul. Mulțumiri Pr. Angelo Narcis Pop, Vicar General al Episcopiei Greco-Catolice Lugoj, Pr. Prot. Silviu Lucian Bindea, Pr. Mihai Marcel Enyedi, Pr. Aurel Rafiliu, Pr. Ioan Stănculeț. Gazdelor care au organizat și au ajutat la buna desfășurare a acestui pelerinaj (grupurile ASTRU, AGRU şi Reuniunea Mariană ale Bisericii Greco-Catolice “Sfântul Ilie Tezviteanul” din Orăștie).
A consemnat:
Dan Orghici
Mai multe fotografii se găsesc AICI.


