Conform decretului pe care l-a primit în toamna anului 2014, Sanctuarul „Maica Domnului, Apărătoarea noastră” de la Scăiuş, credincioşii au posibilitatea ca la sărbătorile mariane de peste an, să facă pelerinaje la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Pelerinajul din 15 august la Scăiuş, a devenit o tradiţie de ani buni, şi a avut rang de pelerinaj eparhial, fiind condus de Prea Sfinţia Sa, Alexandru Mesian, Episcop al Eparhiei de Lugoj.

Prea Sfinţia Sa a fost întâmpinat la sosire, cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de pr. Iulian Hasciar, parohul locului şi de pr. Felician Kadar, paroh la Orţişoara.

Sfânta Liturghie s-a celebrat pe esplanada din faţa bisericii. Icoana Maicii Domnului care a lăcrimat, a fost adusă din biserică şi a fost expusă afară pe platoul din faţa bisericii, înaintea credincioşilor, spre venerare.

Alături de Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, la Sfânta Liturghie au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General, pr. Silviu Bindea, Protopop de Orăştie, pr. Felician Kadar, paroh la Orţişoara, pr. Ieronim Romocea, paroh la Uivar, pr. Alin Glosik, paroh la Visag, pr. Horia Bursaş, paroh la Simeria şi pr. Iulian Hasciar, parohul locului. Răspunsurile au fost date de Corul „Reînvierea” al catedralei din Lugoj, dirijat de d-na Prof. Olimpia Drăgan.

În cuvântul de învățătură, Prea Sfinţitul Alexandru a vorbit despre Prea Curata Fecioară Maria.

Prea Sfinţia sa le-a prezentat pelerinilor câteva motive pentru care o cinstim pe Maica Domnului în acest loc de pelerinaj de la Scăiuş. Motivul principal este construirea unui sanctuar special, dedicat Maicii Domnului în decursul anului trecut 2014 la 80 de ani de când o icoană a Prea Curatei Fecioare, a lăcrimat. Acest sanctuar, sfinţit solemn la 27 septembrie 2014 de către Prea Fericitul Părinte Cardinal Lucian Mureşan, are rolul de a o cinsti pe Prea Curata Fecioară Maria, de a imprima şi mai mult în sufletele oamenilor credinţa în Dumnezeu, credinţa în prezenţa Preacuratei Fecioare Maria în viaţa Bisericii în viaţa noastră.

„Am venit la Scăiuş” a spus PS Alexandru „să o cinstim pe Maica lui Dumnezeu şi Maica noastră, să oferim Maicii Domnului rugăciunile si toate jertfele noastre prin care noi ne arătam atașamentul faţă de Ea. Pe Maica Domnului o laudă îngerii din ceruri, apostolii, credincioșii, de aceea şi noi pământenii o cinstim pe Prea curata Fecioară Maria şi o slăvim chiar şi în această zi de sărbătoare. Ne unim în rugăciune cu toţi pelerinii din centrele mariane de pelerinaj internaţionale şi naţionale: Lourdes, Fatima, Medjugorje, Radna, Cacica”.

În final PS Alexandru a mulţumit părintelui paroh Iulian şi d-nei preotese, credinciosilor şi consilierilor pentru organizarea pelerinajului de vară de la Scăiuş.

Pr. paroh Iulian a mulţumit Prea Sfinţitului Alexandru pentru vizită. A mulţumit, corului, confraţilor preoţi care au participat la eveniment, credincioşilor din parohie şi pelerinilor veniţi din împrejurimi: Reşiţa, Târnova, Lugoj, Orţişoara, Uivar, Oradea, Orăştie.

La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a rostit rugăciunea de Consfinţire la Inima Neprihănită a Prea Curatei Fecioare Maria.

Programul liturgic s-a încheiat cu miruirea credincioşilor şi distribuirea anafurei.

Reamintim că pelerinaje la Sanctuarul marian de la Scăiuş se organizează permanent, în special la sărbătorile Maicii Domnului de peste an (25 martie, 15 august, 8 septembrie, 21 noiembrie, 8 decembrie) şi în jurul datei de 30 septembrie la prima lăcrimare a Maicii Domnului (1934)

Următorul pelerinaj la sanctuarul Maria Scăiuş va avea loc pe 8 septembrie a.c.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.