Sâmbătă 15 septembrie 2007 a avut loc un eveniment unic în istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice de după ieşirea din ilegalitate. Este vorba despre sfinţirea pietrei de temelie a primei mănăstiri greco-catolice din Timişoara, eveniment ce a avut loc în apropierea comunei Giroc de lângă Timişoara, unde se află terenul pe care va fi construită mănăstirea ce va avea hramul „Sfânta Treime”. Importanţa deosebită a acestui eveniment a fost confirmată şi prin numărul mare de preoţi şi laici care, în aceste momente, au ţinut să fie alături de pr. Davide Muntoni şi pr. Jose Vela, cei care de 15 ani s-au trudit pentru ca visul construirii unei mănăstiri să devină într-o zi realitate.
La acest eveniment au participat un număr mare de clerici, începând cu Episcopul greco-catolic al Eparhiei de Lugoj, Preasfinţitul Alexandru Mesian; vicarul general al aceleaşi eparhii, Mons. Angelo Pop şi de vicarul judecătoresc al acesteia pr. Coriolan C. Mureşan. Au fost, de asemenea, prezenţi: pr. protopop şi vicar foraneu Nicolae Ovidiu Teodorescu; rectorul Seminarului Major greco-catolic din Oradea, pr. drd. Cristian Sabău, care a venit însoţit de 3 seminarişti; pr. prof. dr. Ioan Mitrofan şi numeroşi alţi preoţi din parohiile de lângă Timişoara şi nu numai.
Solemnităţile au debutat cu Slujba de Sfinţire a Apei, după care a fost pusă şi sfinţită piatra de temelie a viitoarei mănăstiri. A urmat apoi Sfânta Liturghie arhierească celebrată de Excelenţa Sa Alexandru Mesian, alături de care au concelebrat toţi clericii prezenţi. Au lectorat Mihai Tegzeş, Lucian Mârza şi Dan Pătraşcu. La finalul Sfintei Liturghii, vicarul judecătoresc al eparhiei de Lugoj, pr. drd. Coriolan C. Mureşan, a dat citire mesajului venit din partea Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, responsabil pentru viaţa consacrată al Conferinţei Episcopale din Romania. În final, pr Davide Muntoni le-a mulţumit tuturor pentru sprijinul acordat în cei 15 ani de când se află în Romania iar unul dintre preoţii din Mexic a adus salutul său din partea Congregaţiei de care este legată comunitatea Pr. Davide.
Pr Davide Muntoni si pr. Jose Vela fac parte din ordinul monastic „Fraţii Sfintei Cruci” şi au venit în România ca misionari acum 15 ani. La început au fost primiţi la Lugoj de către PS Ioan Ploscaru, cu ajutorul căruia au frecventat cursurile seminarului teologic de la Blaj. Au fost trimişi apoi la Timişoara, unde au avut o fecundă activitate catehetică şi pastorală. Urmând principiul misionar al inculturării, pr Davide si pr. Jose au preluat ritul bizantin, celebrând (deocamdată în mănăstirea improvizată din casa în care stau) liturgia bizantină în totalitatea acesteia. De puţină vreme, Congregaţia pentru Bisericile Orientale s-a pronunţat în favoarea constituirii unei comunităţi „Pio Unio” de către aceştia. Asistăm astfel la sfinţirea pietrei de temelie a primei mănăstiri greco-catolice din Timişoara! Dincolo de importanţa imediată a acestui eveniment, sperăm că această mănăstire va aduce cât mai curând roadele spirituale mult aşteptate.
Dan Pătraşcu
Fotografii de la eveniment se găsesc AICI