Ca o fericită coincidenţă, în perioada în care Biserica Greco-Catolică a participat la pelerinajul de la Sighet – moment de comuniune euharistică şi comemorare a episcopilor, preoţilor şi credincioşilor martiri ai întregii Biserici Catolice din România, Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Alba Iulia, prin grupa de limbă română a Şcolii Maghiare Ardelene de Scriere Ecleziastică a programat duminică 9 mai 2010 în Aula Magna a Institutului Teologic „Incarnatae Sapientiae” prelegerea „Portrete de episcopi din România, martiri şi mărturisitori ai Bisericii Catolice, în perioada comunistă”.
Prezentările portretelor episcopilor încercatei epoci totalitare au fost susţinute de tinerii drd. Sergiu Soica, din Comloşu-Mare (jud. Timiş), absolvent de teologie greco-catolică, şi drd. Claudiu Călin, arhivist al Diecezei Romano-Catolice de Timişoara. Tânărul istoric Sergiu Soica a început cu creionarea contextului politic şi legislativ perfid şi accentuat anti-catolic, creat de regimul comunist, proaspăt instaurat în România sfârşitului anilor ´40. Biografiile prezentate de domnul Soica au fost dedicate episcopilor greco-catolici: Ioan Bălan (Lugoj), Ioan Ploscaru (Lugoj), Valeriu Traian Frenţiu (Oradea), şi nu în ultimul rând ilustrului cardinal Iuliu Hossu (Cluj-Gherla). Portretele amintiţilor ierarhi uniţi au fost realizate într-un mod realist, fiind descrise atât latura umană, intelectuală, plină de erudiţie şi grijă pastorală, dar şi cea spirituală, personală, care hrănită din acel deja legendar motto: “Credinţa noastră este viaţa noastră”, a făcut ca tăria spiritului să nu cedeze în faţa ispitelor, ducând la mărturisire şi chiar martiriu.
În cadrul acestei prelegeri, domnul Claudiu Călin a prezentat biografiile episcopilor latini: Augustin Pacha (Timişoara), Adalbert Boros (Timişoara), Bogdanffy Szilard (Constantin) Ignaţiu (Oradea) şi Anton Durcovici (Iaşi). Ca şi în cazul episcopilor uniţi, dorinţa regimului ateu comunist a fost aceea de a distruge o Biserică al cărei cap văzut este Sfântul Părinte Papa, o Biserică ce nu poate fi manipulată de puterea seculară. Episcopii latini prezentaţi auditoriului, format din numeroşi teologi ai institutului, au avut la vremea dezlănţuirii prigoanei totalitare cele mai diferite vârste, de la foarte tineri, la venerabili şi experimentaţi păstori. Unii au fost consacraţi ierarhi în timpuri de liberă şi binecuvântată exercitare a cultului, alţii în zorii prigoanei, sau în toiul ei, în secret. Niciunul însă, nu a cedat chinurilor şi torturilor la care au fost supuşi. Aceasta a făcut ca unii dintre ierarhi să primească harul martiriului (episcopii Bogdanffy, Durcovici şi Frenţiu), alţii să moară în locuri străine, surghiuniţi în regimuri de „domiciliu obligatoriu” (episcopul Bălan şi cardinalul Hossu), alţii acasă, într-o amară libertate, deşi marcaţi vădit de tortură, tocmai datorită fricii comuniştilor de a nu-i transforma în martiri şi în prilej de frământare pentru popor (episcopul Pacha), iar alţii să primească harul unei vieţi îndelungate, în care să vadă cu ochii lor renaşterea Bisericii şi să apuce vremurile în care să poată povesti generaţiilor viitoare trecutul glorios al martirilor acestui ultim veac (arhiepiscopul A. Boros şi arhiepiscopul Ploscaru).
Caracterul profund al vieţii şi exemplului ierarhilor catolici, latini şi bizantini, prezentaţi, precum şi auditoriul şi mediul ilustru teologic alba-iulian, i-a determinat pe vorbitori să accentueze latura spirituală şi eroică, nelipsind totuşi factorul istoric şi ştiinţific al prelegerii. Numărul mare al membrilor auditoriului, interesul viu şi însăşi frumoasa iniţiativă a tinerilor teologi face ca sentimentul Catolicităţii Bisericii, al apartenenţei la Biserica Martirilor şi a Mărturisitorilor să fie unul viu, trainic şi cu un frumos viitor.
Raimondo-Mario Rupp
j
