„Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău” (Luca 1, 38)

Conform tradiţiei inaugurate de Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, în fiecare an în perioada Postului Mare are loc o zi de reculegere pentru soţiile preoţilor. În acest an, în ziua de 2 aprilie, la Centrul Pastoral Diecezan din Lugoj (str. Episcop Dr. Ioan Bălan nr. 6), soţiile preoţilor au răspuns invitaţiei de a trăi o zi de reculegere şi rugăciune care să le pregătească pentru Săptămâna Mare şi pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Isus Cristos.

Anul acesta reculegerile spirituale au fost ţinute de Rvs. Pr. Prot. On. Doinel Preda, paroh la Haţeg. Programul zilei a început cu o meditaţie despre „Bunavestire”. Părintele Doinel a prezentat în introducere istoricul sărbătorii Bunavestire. A continuat apoi expunerea, punând accent pe virtuţile Prea Curatei Fecioare Maria, mama lui Isus Hristos şi Mama noastră, Maica Bisericii. După meditaţie, în jurul amiezii a avut loc Sfânta Liturghie săvârşită în Capela Centrului Pastoral Diecezan de către rvs. Pr. Prot. On. Doinel Preda, alături fiind rvs. pr. Adrian Nagy, protopopul Văii Jiului şi rvs. pr. Dumitru Crişan, paroh la Comloşu Mare.

A urmat masa de prânz după care a avut loc a doua meditaţie cu tema „Reuniunile mariane: trecut, prezent şi viitor”. Pr. Doinel a prezentat un bogat istoric al acestor reuniuni. A luat cuvântul apoi Prea Sfinţia Sa Alexandru vorbind despre Reuniunile Mariane în prezent: rolul lor deosebit de important ca formă de apostolat laic la nivel parohial dar nu numai. Soţiile preoţilor au avut ocazia să pună întrebări despre temele propuse şi să relateze din experienţa lor personală.

Programul s-a încheiat cu “Binecuvântarea Euharistică” în cadrul căreia P.S. Alexandru Mesian în cuvântul conclusiv a subliniat importanţa care se acordă de către Biserică soţiilor preoţilor.

Facem menţiunea că în fiecare an, inclusiv anul acesta 2011, clerul Eparhiei de Lugoj a participat la Exerciţii Spirituale timp de trei zile.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii de la acest eveniment se găsesc AICI.

c