În fiecare an la 13 iunie Biserica Catolică de rit latin, îl sărbătoreşte pe Sfântul Anton de Padova. „Sfântul Minunilor” cum i se mai spune, a devenit atât de popular şi a ajuns să fie cinstit nu numai de credincioşii romano-catolici ci şi de cei greco-catolici şi chiar de unii credincioşi ortodocşi. La Lugoj este cinsit de mulţi credinioşi greco-catolici care vin în fiecare marţi la biserică pentru a-i mulţumi şi a-i cere sprijunul.
Şi anul acesta, pe 13 iunie (vineri), Sfântul Anton a fost sărbătorit într-un mod solemn în catedrală. Pr. Prot. On. Ioan Pop, Parohul Catedralei, a organizat această sărbătoare într-un mod mai aparte; pe lângă tradiţionala sfinţire a crinilor, a mai avut loc şi sfinţirea pâinilor şi a cozonacilor care s-au distribuit la credincioşi.
Programul a început la orele 18.00 cu Sfântul Rozar. A urmat o scurtă procesiune cu aducerea coşurilor de pâine şi cozonaci de către tinerii de la catedrală, ofrande care au fost binecuvântate de către preoţii prezenţi. La orele 18.30 a început Sfânta Liturghie solemnă, pontificată de Pr. Prot. On. Ioan Pop, Parohul Catedralei, avându-i alături pe Rev. Pr. Olariu Cristian, paroh la Balinţ şi Rev. Pr. Robert Trubiansky. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de tinerii catedralei. După Sfânta Liturghie şi predică a urmat momentul II al serii: rugăciunile la Sfântul Anton. Acestea au fost rostite de către preoţii concelebranţi. (rugăciuni pentru familii, reuşita la examen, pentru bolnavi, pentru copii). După rostirea fiecărei rugăciuni, tinerii interveneau cu cântece în cinstea Sfântului Anton. A urmat sfinţirea crinilor, după care credincioşii au primit din ofrandele aduse: pâini, cozonaci şi pachete.
Cu toate că la orele acelea audienţa era concentrată către binecunoscutul meci de fotbal România-Italia, din faza grupelor Campionatului European, Biserica a fost plină de credincioşi, fapt ce dovedeşte iubirea şi ataşamentul faţă de acest mare sfânt al Bisericii Universale; un sfânt cunoscut şi apreciat de foarte mulţi credincioşi de mai multe confesiuni.
Raimondo-Mario Rupp
Imagini de la acest eveniment se găsesc AICI



