„Naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu,
bucurie a vestit la toată lumea: ca din tine
a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru;
şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântarea,
şi omorând moartea, ne-a dăruit nouă viaţa cea veşnică”
(Troparul Sărbătorii)
Credincioşii parohiei şi alţi credincioşi, împreună cu preoţii invitaţi şi-au serbat sâmbătă 8 septembrie hramul bisericii greco-catolice „Naşterea Preacuratei Fecioare Maria” din Arad. Invitaţii parohului locului au fost: Conf. univ. pr. dr. Mitrofan Ioan, pr. prot. emerit şi prelat papal Chişbora Nistor, pr. prot. on. şi prelat papal Farcaş Radu, pr. prot. on. Seviciu Sorin din parohia Arad-Sega, pr. icon. stavr. Bodea Romeo din parohia Arad-Micalaca şi Crişan Ovidiu adm. paroh. de Zădăreni.
După ce grupul devoţional a rostit Rugăciunea Sfântului Rozar şi Litania Lauretană, a urmat celebrarea Dumnezeieştii Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur. Protia la liturghie a fost ţinută de părintele Mitrofan. În cuvântul de învăţătură rostit cu ocazia hramului, părintele Mitrofan a scos în evidenţă semnificaţia liturgico-dogmatică a sărbătorii, cuprinsă în cântările de la strană. Părintele a mai punctat şi semnificaţia liturgică a timpului bisericesc pe care acum îl parcurgem (Anul Nou Bisericesc) precum şi anticiparea la Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.
La finalul Sfintei Liturghii s-au rostit rugăciuni pentru consacrarea episcopilor greco-catolici.
Părintele paroh a mulţumit corului, credincioşilor participanţi şi tuturor celor care s-au implicat pentru reuşita acestui eveniment. De asemenea, parohul a oferit preoţilor invitaţi câte o icoană cu Maica Domnului şi iconiţe mici tuturor participanţilor.
După ungerea cu untdelemn sfinţit şi împărţirea anafurei a urmat agapa pregătită în curtea bisericii de către credincioşi.
Dumnezeu şi Maica Domnului să răsplătească tuturor pentru eforturile depuse!
A consemnat,
paroh-protopop şi consilier eparhial
Vorindan Radu




