
În Duminica a II-a din Post, la 31 martie 2013, Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj a efectuat o vizită pastorală în parohia Silvaşu de Jos (jud. Hunedoara) cu ocazia sfinţirii pietrei de temelie a noii biserici ce va purta hramul „Învierea Domnului”.
Parohia Silvaşu de Jos a fost înfiinţată în anul 1733, primul paroh al acestei comunităţi fiind pr. PP. Petru. Actuala biserică a fost edificată în anul 1827. La anul 1903 în parohia Silvaşu de Jos existau 398 de credincioşi greco-catolici. Lăcaşul de cult confiscat de regimul comunist în anul 1948 şi dat în posesia Bisericii Ortodoxe Române, nu a fost retrocedat nici până în ziua de azi, fiind una din cele 120 de cazuri de biserici greco-catolice neretrocedate din judeţul Hunedoara.
Reluarea activităţii în această parohie s-a făcut în anul 2002. Primul preot care a asigurat serviciile religioase pentru comunitatea din Silvaşu de Jos a fost pr. Doinel Preda, actualmente Protopop de Haţeg. Din anul 2007 a fost numit pr. Silviu Stroia, care păstoreşte şi în prezent această parohie. Deşi în localitate există două biserici, una ortodoxă şi una greco-catolică, (ce este închisă nefiind retrocedată), serviciile religioase s-au oficiat în casa d-lui prof. univ. dr. Sigismund Duma. În anul 2012 s-a cumpărat un teren într-o zonă centrală a localităţii. Pe acest teren se va construi noua biserică.
La sosire P.S. Alexandru a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de către protopopul de Haţeg, Pr. Doinel Preda, de Pr. Dragotă Pavel, Prelat Papal şi fost protopop de Haţeg pr. Adrian Nagy, Protopop de Valea Jiului, pr. Florin Vasiloni, Protopop de Sarmisegetuza, Pr. Silviu Stroia, parohul locului şi pr. Daniel Solomon, paroh la Tuştea. Credincioşii i-au oferit Ierarhului buchete de flori.
Ceremonia a început la orele 10.30 cu oficiul sfinţirii apei, urmat de sfinţirea locului de biserică, a credincioşilor şi a pietrei de temelie a noii biserici şi implantarea crucii.
La Sfânta Liturghie Arhierească, alături de P.S. Alexandru au concelebrat: pr. Doinel Preda, pr. Pavel Dragotă , pr. Adrian Nagy, pr. Florin Vasiloni, pr. Silviu Stroia, pr. Olariu Cristian, şi pr. Daniel Solomon. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei „Imaculata” din Deva dirijat de d-na Marcela Dragoş.
În cuvântul de învăţătură, P.S. Alexandru a vorbit despre evanghelia zilei. De-asemenea Prea Sfinţia Sa a prezentat câteva momente din istoria parohiei. Prea Sfinţitul a subliniat faptul că la Silvaşu de Jos situaţia a rămas neschimbată din anul 1948 „când ne-au fost răpite bisericile … însă avem totuși bucuria, avem libertatea încât ne vom construi o biserică nouă în ciuda răutății oamenilor care nu ne-au oferit bunurile pe care le-am avut”. „Astfel cu ajutorul bunului Dumnezeu” a spus P.S: Alexandru „chiar dacă sunt oameni răi Dumnezeu este bun cu toţi făcând să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi de aceea trebuie să imităm bunătatea Sa faţă de toți oamenii; trebuie să iertăm şi niciodată nu vom fi păgubiți”.
La finalul ceremoniei, pr. paroh Silviu Stroia a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru acest deosebit eveniment. A mulţumit Prea Sfinţitului Alexandru, familiei d-lui prof. univ. dr. Sigismund Duma care i-a găzduit în casa dumnealor unde comunitatea s-a întâlnit şi s-a rugat împreună, a mulțumit corului de la Deva care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie şi nu în ultimul rând a mulţumit credincioşilor din parohie şi celor veniţi din localităţile învecinate (Silvaşu de Sus, Tuştea, Toteşti, Hunedoara şi Deva).
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.





