Între 9 şi 12 aprilie a.c., la invitaţia Prea Sfinţiei Sale Alexandru Mesian, Episcopul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice de Lugoj, Excelenţa Sa Arhiepiscop Francisco-Javier Lozano, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, şi decan al Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti a vizitat Eparhia de Lugoj.

În dimineaţa zilei de sâmbătă 10 aprilie, E.S. Mons. Francisco-Javier Lozano, însoţit de Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian, de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul General, de Pr. Drd. Coriolan C. Mureşan, Vicarul Judecătoresc al Eparhiei Lugojului şi de Pr. Dr. Marius-Petru Pop, Consilier eparhial şi Secretar episcopal, au fost primiţi la sediul Primăriei din Lugoj de către D-l Prof. Ing. Francisc Boldea, Primarul oraşului Lugoj şi de D-l Ing. Ioan Ambruş, Viceprimarul oraşului.

În aceeaşi zi, înaltul oaspete a vizitat Catedrala „Pogorârea Spiritului Sfânt” unde s-a întâlnit cu clerul din Protopopiatul de Lugoj şi cu reprezentanţii cultelor religioase din oraş. După momentul de rugăciune din Catedrala greco-catolică, E.S. Francisco-Javier Lozano a adresat un mesaj celor prezenţi, spunând printre altele: „Ca reprezentant al Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea în România, înainte de toate vreau să vă transmit vouă tuturor salutul şi binecuvântarea Sfântului Părinte Papa. Îmi face mare plăcere să văd că acest climat ecumenic de la Lugoj este foarte pozitiv şi că ne reunim cu toţii în numele Domnului nostru Isus Cristos şi, aşa cum arăta Prea Sfinţitul Alexandru, o parte a acestui merit pentru climatul ecumenic de aici i se datorează atitudinii de bun păstor, conform Evangheliei, a Mitropolitului Nicolae Corneanu. Vreau să vă asigur de rugăciunile Sfântului Părinte pentru întreaga comunitate greco-catolică din oraşul Lugoj şi facem aceasta cu o deosebită bucurie, aflându-ne în această perioadă strălucitoare a Învierii Domnului nostru Isus Cristos”.

În continuarea vizitei, Excelenţa Sa Mons. Lozano s-a aflat la Casa Memorială „Episcop Ioan Ploscaru”, unde a vizitat camera-muzeu în care a locuit Î.P.S.S. Arhiepiscop Ioan Ploscaru de pie memorie în anii de clandestinitate dar şi după 1989, până la trecerea în eternitate; a vizitat de asemenea şi spaţiile din casa memorială unde se desfăşoară diverse activităţi pastorale cu elevii de şcoală, tinerii şi adulţii greco-catolici din Lugoj.

Următorul moment al vizitei a fost la Centrul Socio-Educativ „Sf. Ioana Antida” din cartierul „Mondial” al Lugojului, centru unde Surorile de Caritate ale Sfintei Ioana Antida, în colaborare cu Episcopia Greco-Catolică de Lugoj şi Primăria locală, desfăşoară multiple activităţi educative cu copiii din clasele primare şi ajută familiile sărace din cartierul sus-amintit.

Excelenţa Sa Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova a vizitat apoi şi sediul Episcopiei (capela, arhiva şi biblioteca Episcopiei), precum şi Centrul Pastoral „Sfântul Vasile cel Mare”, aflat alături de reşedinţa episcopală.

Următorul popas a fost la Mănăstirea Surorilor Baziliene din Lugoj.

În după-amiaza zilei de 10 aprilie, E.S. Nunţiul Apostolic, P.S. Alexandru şi Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul general al Eparhiei de Lugoj s-au deplasat la Reşiţa unde s-au întâlnit cu Reverendissimul Pr. Marian Ilie Ştefănescu, Protopop greco-catolic de Reşiţa şi cu clerul din Protopopiatul greco-catolic al Reşiţei. Excelenţa Sa a fost primit, de asemenea, şi la sediul Consiliului Judeţean Caraş-Severin de D-l Sorin Frunzăverde, preşedinte al Consiliului Judeţean şi apoi la Primăria Reşiţa de către D-l primar Mihai Stepanescu. Cu această ocazie, Excelenţele lor au vizitat Muzeul permanent de locomotive cu abur din localitate, monument istoric amenajat în aer liber, în care sunt expuse 16 modele de locomotive produse la Reşiţa în decursul a peste 100 de ani, începând din anul 1872, printre care şi prima locomotivă din România produsă aici în acel an.

Tot în această zi, înaltul oaspete a vizitat şi Oraviţa unde, a fost întâmpinat în faţa bisericii de către Reverendissimul Pr. Ovidiu Cozmuţa, Protopop greco-catolic de Oraviţa, de preoţii din Protopopiatul Oraviţei, de numeroşi credincioşi şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Următorul punct al vizitei a fost la biserica romano-catolică din localitate. Înaltul prelat a mai vizitat şi Centrul Social pentru bătrâni „Sfântul Iosif” (coordonat de Protopopiatul Greco-Catolic al Oraviţei) şi Teatrul „Mihai Eminescu” din localitate, care este cel mai vechi teatru din Romania, construit în anul 1816, şi care este primul teatru construit din piatră din sud-estul Europei precum şi prima clădire din Europa luminată cu lămpi de acetilenă. Numeroase personalităţi ale culturii româneşti au ajuns aici, printre acestea aflându-se Mihai Eminescu şi George Enescu. Vizita la Oraviţa a fost prima vizită a unui Nunţiu Apostolic în această parte a României.

Momentul culminant al vizitei Excelenţei Sale în aceste zile în Eparhia de Lugoj a fost duminică 11 aprilie, la Hunedoara, unde a avut loc sfinţirea noii biserici greco-catolice cu hramul „Sfânta Treime”. La acest eveniment, alături de Excelenţa Sa Mons. Francisco Javier Lozano, şi Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, s-au aflat Prea Sfinţitul Virgil Bercea, Episcopul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice de Oradea, Prea Sfinţitul Dzuro Dzudzar, Episcop Greco-Catolic, Exarh Apostolic de Serbia şi Muntenegru şi zeci de preoţi din Eparhia de Lugoj şi din toate Eparhiile greco-catolice din România, printre care amintim pe Rvs. Pr. Prof. Simion Mesaroş, din Eparhia de Maramureş. De asemenea au fost prezenţi reprezentanţi locali ai altor culte religioase, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi mii de credincioşi din Protopopiatul de Hunedoara şi din alte protopopiate ale Eparhiei de Lugoj. În după-amiaza aceleiaşi zile, Excelenţa Sa Nunţiul Lozano a vizitat biserica „Immaculata” din Deva.

Revenit la Lugoj, Excelenţa Sa a vizitat biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Lugoj. Cu ocazia vizitei la această biserică, Nunţiul s-a recules la mormântul Î.P.S.S. Arhiepiscop Ioan Ploscaru, înmormântat în Cimitirul greco-catolic de pe strada Făgetului, cimitir în care se află şi locaşul de cult amintit.

În cursul zilei de luni, 12 aprilie, Excelenţa Sa s-a aflat la Timişoara, unde a fost primit de D-l Prof. Dr. Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, de D-l Constantin Ostaficiuc, preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş şi la Prefectura Judeţului Timiş de către D-l prefect Mircea Băcală.

Mai apoi oaspetele  a fost primit de Î.P.S.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. După aceea s-a aflat în parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Timişoara unde s-a întâlnit cu preoţii din Protopopiatul greco-catolic al Timişoarei. Aici a fost întâmpinat cu flori de către Pr. Prot. On. Nicolae Lungu, parohul acestei comunităţi împreună cu Rvs. Pr. Prot. Nicolae Teodorescu, Vicar foraneu de Timişoara şi Consilier eparhial. La eveniment au luat parte, de asemenea, numeroşi credincioşi din parohiile greco-catolice ale Timişoarei.

Ultimul punct al vizitei în Eparhia de Lugoj a înaltului prelat a fost în aceeaşi zi, la Arad. E.S. Arhiepiscopul Lozano şi P.S. Episcop Mesian, însoţiţi de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul General, au poposit la biserica greco-catolică „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Arad unde au fost întâmpinaţi de copii şi tineri cu pâine, sare şi flori dar şi de câteva zeci de preoţi greco-catolici în frunte cu Pr. drd. Coriolan C. Mureşan, Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj, Reverendissimul Pr. Radu Vorindan, Protopop greco-catolic de Arad, Reverendissimul Pr. Arpad Kiraly, Protopop romano-catolic de Arad şi Pr. Protopop On. Coriolan Mureşan, Consilier eparhial şi paroh Arad-Centru).

Mai apoi a fost oficiată „Binecuvântarea Euharistică” de către Pr. Coriolan C. Mureşan, după care P.S. Episcopul Alexandru Mesian s-a adresat celor prezenţi subliniind importanţa vizitei Nunţiului Apostolic în această parte a ţării şi a descris situaţia eclezială greco-catolică a judeţului Arad. În continuare E.S. Arhiepiscopul Lozano s-a adresat celor prezenţi vorbind despre istoria mântuirii, despre rolul Crucii şi al Învierii şi despre centralitatea euharistiei în viaţa noastră creştină. Nunţiul i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi în numele Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea. Cei doi înalţi prelaţi au primit fiecare, din partea Parohiei Arad-Centru, câte o icoană care să le aducă aminte de acest moment spiritual. Preoţii şi credincioşii prezenţi s-au bucurat de întâlnirea cu Nunţiul Apostolic, care a încheiat vizita Sa la şantierul noii biserici greco-catolice cu hramul „Sfântul Anton de Padova” din Cartierul „Micalaca” al Aradului.

Pr. Dr. Marius-Pop
Conslilier eparhial, Secretar episcopal

Raimondo-Mario Rupp

Câteva albume foto cu Vizita ES Javier Lozano în Eparhia de Lugoj:

Prima zi: oraşele Lugoj, Reşiţa şi Oraviţa
A doua zi: Hunedoara, sfinţirea bisericii “Sfânta Treime”

A treia zi: oraşele Timişoara şi Arad