Cu ocazia sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie 2016, P.S. Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală – devenită deja tradiţională – în parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Lugoj, cu ocazia sărbătorii hramului. La sosirea în parohie a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de pr. dr. Marius-Petru Pop, consilier şi secretar eparhial, parohul comunităţii.
Programul liturgic a început de la orele 9.00 cu celebrarea Sfintei Liturghii arhiereşti. Alături de Prea Sfinţia Sa au concelebrat: Mons. Angelo Narcis Pop, Vicarul general al Episcopiei de Lugoj, pr. Teodor Baba, Consilier eparhial şi Protopop de Lugoj şi pr. dr. Marius-Petru Pop. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea” al Catedralei din Lugoj, dirijat de Prof. Olimpia Drăgan.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Mons. Angelo-Narcis Pop, care a făcut o frumoasa prezentare a Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul
„Ioan Botezatorul” a spus Mons. Angelo, „ne demonstrează cât de prețioasă este vocația şi misiunea fiecăruia dintre noi pentru că misiunea fiecărui credincios este aceea de a fi ambasador şi profet al lui Dumnezeu, mărturisitor fidel al lui Dumnezeu. Ioan este un astfel de om care fără să caute avantaje sau laude, împlinește voința lui Dumnezeu. El dă mărturie de adevăr cu viața şi cuvintele sale. În sufletul lui nu există lașitate şi nu cedează niciodată în faţa presiunilor. Să încercăm să urmăm exemplul Sfântului Ioan Botezatorul în toate zilele vieții noastre”.
La finalul Sfintei Liturghii, P.S. Alexandru i-a felicitat pe credincioşii parohiei şi pe păstorul lor pentru bunul mers al activităţii pastorale în această parohie, îndemnându-i şi pe mai departe la aceeaşi fervoare a credinţei şi a grijii faţă de biserică.
Părintele dr. Marius-Petru Pop, parohul locului, a mulţumit bunului Dumnezeu pentru faptul de a putea fi din nou împreună, Prea Sfinţitului Alexandru şi preoților concelebranți. De asemenea, a mulţumit corului pentru participare şi pentru frumoasele cântări şi nu în ultimul rând a mulțumit bunilor credincioși ai parohiei care s-au implicat cu multă dragoste în desfășurarea sărbătorii.
La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat parastasul pentru cei adormiţi în Domnul, care-şi dorm somnul de veci în cimitirul în care se află biserica parohială şi pentru alţi răposaţi din familiile celor prezenţi.
Momentele de rugăciune au fost urmate de o agapă frăţească pregătită cu generozitate de credincioşii acestei parohii.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.






