Vizită pastorală a P.S. Alexandru Mesian în Parohia Minişu de Sus

Eparhia de Lugoj

În duminica a XI-a după Rusalii, 12 august 2018, P.S. Alexandru Mesian, Episcopul Eparhiei greco-catolice de Lugoj, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Minişu de Sus, Protopopiatul de Chișineu-Criș, la invitaţia Pr. Paroh Cristian-Gheorghe Ostahie și a consiliului parohial. Aceasta este a patra vizită pastorală pe care P.S. Alexandru o face în Parohia Minişu de Sus în cei 23 ani de episcopat ai Prea Sfinţiei Sale. Sfânta Liturghie arhierească, pontificată de P.S. Alexandru, a început la ora 11:00, iar alături de Prea Sfinţia Sa, la altar s-a aflat Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj și Pr. Cristian-Gheorghe Ostahie, parohul comunităţii greco-catolice din Minişu de Sus. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către credincioşii parohiei.

Bucuria P.S. Alexandru Mesian la sosirea în parohie s-a adăugat bucuriei din sufletele credincioşilor care l-au întâmpinat cu pâine și sare, buchete de flori, şi cu respectul cuvenit, în deplină comuniune cu Episcopul locului.

Din partea autorităților locale, a participat dl. Horga Gheorghe, viceprimarul comunei Tauț de care aparține Minișu de Sus, care a urat un bun venit Prea Sfinției Sale.

În cuvântul de învățătură, PS. Alexandru a vorbit despre evanghelia zilei, având ca temă milostivirea, iertarea, dar a vorbit și despre cele două sărbători care încadrează această duminică: Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului. Prea Sfințitul a oferit comunității un tablou cu Icoana Maicii Domnului de la Scăiuș, care a lăcrimat la 30 septembrie și respectiv 15 octombrie în anul 1934.

Părintele paroh, în numele credincioşilor şi al său personal, a mulţumit pentru această vizită şi pentru posibilitatea de a se ruga împreună cu P.S. Alexandru în biserica din Minişu de Sus, reprezentanţilor autorităţilor locale şi credincioşilor prezenţi la vizita în parohia lor a Prea Sfinţitului Părinte Episcop Alexandru.

După Sfânta Liturghie, P.S. Alexandru împreună cu toţi invitaţii s-au deplasat apoi la o agapă frăţească organizată la Căminul Cultural din sat.

Biroul de presă eparhial

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia