În duminica dinaintea sărbătorii „Naşterea Prea Curatei Fecioare Maria”, la 2 septembrie 2012, Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj s-a aflat în vizită pastorală în parohia Timişoara 1 – Fabric, la biserica ce poartă hramul „Naşterea Prea Curatei Fecioare Maria”. Prea Sfinţia Sa a fost însoțit de către Mons. Angelo Pop, Vicarul General al Episcopiei de Lugoj. Ultima vizită a avut loc în urmă cu trei ani, la 8 iunie 2009 când s-a constituit Reuniunea Mariană şi s-a sfinţit „grota de la Lourdes” din spatele bisericii. Prea Sfinţitul Alexandru s-a mai aflat în această parohie în anul 2010 cu ocazia vizitei în Eparhia de Lugoj a Excelenţei Sale Arhiepiscop Francisco-Javier Lozano, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, care a dorit să se întâlnească şi cu preoţii din Protopopiatul de Timişoara.
La sosire, P.S. Alexandru a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de pr. Prot. On. Nicolae Lungu, parohul locului. La Sfânta Liturghie Arhierească, alături de Prea Sfinţitul Alexandru au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General, pr. Nicolae Teodorescu, consilier eparhial şi protopop de Timişoara şi pr. Nicolae Lungu.
În cuvântul de învăţătură, P.S. Alexandru a vorbit despre apropiata sărbătoare a „Naşterii Maicii Domnului” Prea Sfinţia Sa a spus: „Prea Curata Fecioară Maria a fost prevăzută din veșnicie a fi concepută fără de prihană strămoşească, a avut privilegiul să-l nască pe Fiul lui Dumnezeu; tocmai acesta a fost rolul ei important să devină mamă a Fiului lui Dumnezeu. Noi prin Prea Curata Fecioară Maria am devenit fii ai lui Dumnezeu. De aceea noi o cinstim pe Fecioara Maria pentru că este mama lui Dumnezeu”.
Prea Sfinţia Sa a mulţumit pr. Prot. On. Nicolae Lungu, parohul acestei parohii şi tuturor celor care au contribuit la a menține şi a face din această biserică „o perlă a Timișoarei”. Nu în ultimul rând a mulţumit IPS Nicolae Cornenu, cel care la scurtă vreme după revoluţia din decembrie 1989 a restituit acest lăcaş de cult credincioşilor greco-catolici.
În continuare, Mons. Angelo-Narcis Pop le-a prezentat credincioşilor o nouă apariţie editorială. Este vorba despre ediţia a doua a cărţii „Viaţa şi idealurile unui tânăr”, scrisă de Preasfinţitul Alexandru şi apărută de curând la Editura Surorilor Lauretane din Baia-Mare.
Pr. Nicolae Lungu mulțumit Prea Sfinţitului Alexandru pentru această vizită. De-asemenea a mulţumit celor care l-au ajutat la restaurarea casei parohiale.
Al doilea moment al vizitei pastorale s-a desfăşurat la casa parohială care a fost de curând renovată. După Sfeştanie, Prea Sfinţitul Alexandru a primit din partea Părintelui Nicolae şi a consiliului parohial, un tablou cu figura Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, pictat de Ștefan Popa-Popas.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.





