În Duminica a VI a d. Paşti, la 17 mai a.c. , Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian s-a aflat la Reşita, în mijlocul credincioşilor Parohiei „Sfânta Fecioară Maria de la Fatima” cu ocazia aniversării a 25 ani de la reactivarea parohiei şi 15 ani de la sfințirea noii biserici. De mai bine de cincisprezece ani a devenit o tradiție pentru Eparhia de Lugoj, ca episcopul eparhial să efectueze vizite pastorale anuale în marile centre şi capitale de judeţe ale Eparhiei (Deva, Reşiţa, Timişoara şi Arad). Atunci când este posibil, în prima duminică după sărbătoarea hramului parohiei Reşiţa II (13 mai), Prea Sfinţitul Alexandru adaugă pe lista celorlalte oraşe vizitate şi Reşiţa.
Ultima vizită pastorală în parohia Reşita a avut loc în 6 octombrie 2013, prilej cu care a fost sărbătorit al doilea hram „Sfântul Ioan Paul al II lea”.
La sosire, Prea Sfinţia Sa a fost întâmpinat cu Sfânta Evanghelie de către Rvs. Pr. Tutas Nicolae – Protopopul Reșiței şi cu Sfânta Cruce de către Rvs. Pr. Ovidiu Pop.
Copiii parohiei şi-au întâmpinat Ierarhul cu flori, pâine şi sare, conform tradiției.
Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată de P.S. Alexandru Mesian. La masa Sfântului Altar au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop – Vicar General, Rvs. Pr. Bindea Silviu – Protopop Orăştie (originar din Reşita), Rvs. Pr. Tutaş Nicolae – Protopop Reşita, Rvs. Pr. Pop Ovidiu – Paroh Reşita, Rvs. Pr. ic. Stavr. Bendariu Aurel – Paroh Doman, Rvs. Pr. Timiş Gavrilă – Paroh Vermeş, Rvs. Pr. Chindris Vasile – Paroh Ramna, Rvs. Pr. Costinar Viorel – Paroh Târnova, Rvs. Pr. Laurenţiu Corneliu – Preot pensionar, Rvs. Pr. Andrei Grad – Paroh Secășeni, Rvs. Pr. Dr. Vasile Orghici, Rvs. Pr. romano-catolic Pal Iosif Csaba – Arhidiacon al Banatului Montan.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea”, al Catedralei din Lugoj, condus de D-na Olimpia Drăgan.
În Cuvântul de învățătură, P.S. Alexandru a vorbit despre aparițiile Prea Curatei Fecioare Maria de la Fatima şi despre evanghelia zilei (vindecarea orbului). „Prin semnul aparițiilor de la Fatima din 13 mai 1917” a spus P.S. Alexandru „s-a prevestit o perioadă grea pentru Biserica lui Cristos prin războaiele şi persecuțiile în vremea regimului comunist care au marcat în întregime secolul XX”. „Ştim că la 13 mai 1981” a continuat Prea Sfinția Sa Alexandru. „Papa Ioan Paul al II lea a fost împușcat în piața Sf. Petru … dar o mână maternă a dirijat traiectoria glontelui, Sfântul Părinte supraviețuind atentatului. Credinţa în Dumnezeu şi rugăciunea pot influenţa şi schimba istoria în caz că aceasta merge pe un drum greşit” a spus P.S. Alexandru. „Prea Curata Fecioara Maria ne îndeamnă la rugăciune, la a recita rozarul zilnic ca şi cale spre mântuire. Rugăciunea, penitenţa şi credinţa sunt arme pentru a putea lupta împotriva răului care se găseşte în lume” a încheiat P.S: Alexandru.
P.S. Alexandru a salutat prezenţa rvs. Pr. Pal Iosif Csaba care întotdeauna răspunde la invitaţia de a fi alături la marile evenimente ale comunităţii greco-catolice din Reşiţa.
Rvs. Pr. Pal Iosif Csaba a ţinut un frumos cuvânt de învăţătură în care a evidențiat rolul şi importanta Bisericii Greco-Catolice, spunând totodată că P.S. Alexandru este ca un tată pentru dânsul
La momentul Cuminecării, şase copii ai Parohiei Reşita, pregătiţi de Rvs. Pr. Pop Ovidiu, au primit pentru prima dată pe Isus Cristos sub forma pâinii şi a vinului.
La finalul Sfintei Liturghii, distinsă D-na Olimpia Drăgan a ţinut un emoţionant cuvânt, cu ocazia aniversării în dată de 8 mai a.c. a 50 de ani de la primirea Tainei Sfintei Preoţii, dăruind Prea Sfinţiei Sale un coş cu 50 de garoafe roşii.
Vădit emoţionat, Prea Sfinţitul Alexandru a adus mulţumiri Bunului Dumnezeu şi Prea Curatei Fecioare Maria pentru cei 50 de ani de preoţie, dintre care 22 de ani de Episcopat.
Rvs. Pr. Prot. Tutas Nicolae a mulţumit P.S. Sale pentru vizita pastorală, preoţilor şi corului . Totodată Pr. Pop Ovidiu – a adus mulţumiri Prea Sfinţitului Alexandru, preoţilor dar şi tuturor credincioşilor pentru reuşita acestui eveniment.
A urmat procesiunea în jurul bisericii cu Statuia Sfintei Fecioare Maria de la Fatima. Statuia a fost expusă în faţa bisericii, iar Excelenţa Sa împreună cu toţi cei prezenţi au înălţat rugăciunea de Consfinţire la Prea Curata Fecioară Maria de la Fatima.
Sărbătoarea s-a încheiat cu agapa, pregătită cu dăruire de credincioşii parohiei. Mulţumim Bunului Dumnezeu şi Prea Curatei Fecioare Maria pentru bucuria unirii în rugăciune şi bogatele haruri împărțite tuturor celor prezenți.
Text: Mihele Bogdan Andrei şi Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.






