În Joia Înălţării Domnului Nostru Isus Cristos, la 13 mai 2010, Prea Sfinţia Sa Episcop Alexandru Mesian, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Budinţ-Ictar, (judeţul Timiș) Protopopiatul Lugoj. Scopul principal al acestei vizite pastorale, a fost sfinţit monumentul eroilor din sat, căzuţi pe câmpurile de luptă în cel de-al doilea război mondial. Este cea de a treia vizită pe care Prea Sfinţitul Alexandru o face în această parohie. Ultima vizită pastorală a avut loc în urmă cu cinci ani când a fost sfinţită Crucea luminoasă de Iubire, aflată lângă biserică.

Prea Sfinţia Sa fost întâmpinat de pr. paroh Ioan Brîndău, pr. Ovidiu Marian Brîndău, paroh la Racoviţa, pr. Ovidiu Rănescu paroh la Şanoviţa cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie. La eveniment a participat dl. Neşcu Iosif Ioan, primarul comunei Topolovăţ şi dl. consilier Gheorghe Jucuţ.

Programul a început la orele 10.00 cu Sfânta Liturghie arhierească. P.S. Alexandru a acordat Părintelui Paroh Ioan Brîndău titlul de Protopop Onorific pentru meritele deosebite din parohia Budinţ-Ictar, pentru reactivarea parohiilor Hisiaș și Şanoviţa şi pentru cultivarea vocaţiei la preoţie a pr. Ovidiu Rănescu, actual paroh la Şanoviţa, şi a pr. Ovidiu Brîndău, actual preot la Racoviţa.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, pr. paroh Ioan Brîndău, Protopop Onorific, a mulţumit celor prezenţi, Prea Sfinţitului Alexandru, oficialităților prezente şi tuturor credincioşilor care au fost şi sunt alături de Sfinţia Sa în parohie.

Programul zilei de Ispas, a continuat cu sfinţirea monumentului celor 17 eroi din Budinţ-Ictar căzuţi în cel de-al doilea război mondial, atât greco-catolici cât şi ortodocşi. Apoi a urmat un Parastas şi s-au depus flori în timp ce s-a cântat imnul eroilor „Presăraţi pe a lor morminte”.

Vizita P.S. Alexandru s-a încheiat cu agapă fraternă în curtea bisericii, la care au participat toţi credincioşii.

Parohia Budinţ-Ictar se află la 23 Km de Lugoj şi aparţine de Protopopiatul de Lugoj. Comunitatea greco-catolică din Budinţ-Ictar este una din cele mai vechi comunităţi de pe teritoriul Episcopiei de Lugoj. Parohia a fost înfiinţată în anul 1840, încă din 1837, şase familii trecând la Unire. În anul 1839 Demetriu Mihăilescu fiul fostului preot ortodox din Budinţ, cleric absolvent de Vârşeţ a fost numit de episcopul de Oradea-Mare pentru parohia Budinţ, hirotonit la Blaj. A fost primul preot unit în acea comună, unde s-a deschis capelă în casa credinciosului Iosif Dreghici.

În anul 1948 comunitatea din Budinţ-Ictar avea pregătite materialele pentru construirea noii biserici, dar aceasta nu s-a mai finalizat, datorită interzicerii cultului greco-catolic. Materialele au fost folosite în alte scopuri.

În anul 1992, a fost reactivată parohia Budinţ-Ictar de către pr. Prot. Baba Teodor, protopopul Lugojului, care s-a îngrijit timp de câţiva ani pană la numirea unui nou preot. Activitatea spirituală se desfăşoară (şi în prezent) în biserica veche, care a fost reparată şi renovată. Din anul 1996 a fost numit administrator parohial Pr. Ioan Brîndău care se ocupă, atât de parohia Budinţ-Ictar cât şi de parohia Hisiaş din protopopiatul Lugojului.

Raimondo Mario Rupp

Mai multe fotografii de la acest eveniment se găsesc AICI.