Vineri, 15 noiembrie, Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj s-a aflat în vizită pastorală în parohia Timişoara III, la invitaţia pr. Ioan Chişărău, parohul locului şi Asistent Spiritual Eparhial al Reuniunii Mariane. Scopul acestei vizite a fost participarea la prima parte a programului de Veghe şi Rugăciune pe care parohia îl organizează anual în această perioadă pe parcursul unei nopţi. Aşadar prea Sfinţia Sa a luat parte la deschiderea Nopţii de Veghe care a început cu o Sfântă Liturghie Arhierească la ora 18.00.

La eveniment au participat sute de credincioşi din Jibou, Simleul Silvaniei, Zalău, Roman, Gherla, Arad, Ineu, Chişineu-Criş, Alba-Iulia, Suceava, Bacău, Galaţi, Bucureşti, Baia-Mare, Carei, Bistriţa, Oradea. Târgu-Mureş, Reghin, Satu Mare, Feteşti, Turda, Cluj, Braşov, Beclean, Lugoj, Sânicolau Mare şi Băile Herculane.

PS Alexandru a urat pelerinilor un bun venit şi a scos în evidenţă caracterul unităţii prin faptul de a ne aduna împreună din toate colţurile ţării pentru a-l preamărim pe Dumnezeu şi a o cinsti pe Prea Curata Fecioară Maria şi împreună cu Maica Domnului de a-l adora pe Isus Cristos din Sfânta Euharistie. Prea Sfinţia Sa participă de mai mulţi ani la acest eveniment nu la întreaga noapte ci doar la partea de început a acestor rugăciuni – Sfânta Liturghie.

Prea Sfinţia Sa, a vorbit despre Evanghelia zilei spunând că este o evanghelie ecumenică şi că trebuie să fim în unitate, uniţi în rugăciune pentru a-l preamări pe Dumnezeu. „Mă adresez dumneavoastră iubiţi credincioşi greco-catolici, romano-catolici, ortodocşi, sau chiar reformaţi sau de altă confesiune fie ca sunteți români, maghiari sau de altă naţionalitate pentru că toţi trebuie să fim împreună să ne rugăm bunului Dumnezeu pentru că aşa vrea Isus Cristos „ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”. (In. 17 21)

Prea Sfinția Sa le-a reamintit credincioșilor de Anul Credinței care se va încheia în curând. „În acest an” a spus PS Alexandru „ am avut timp să ne convingem despre credinţa în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit”. Le-a reamintit credincioşilor de modele de credinţă de a lungul celor 2000 de ani de creştinism prin milioane de martiri care au şi-au dat viaţa pentru Cristos. „Nu trebuie să mergem foarte departe” a afirmat prea Sfinţia Sa „chiar nu demult a trecut şi ţara noastră prin încercări de a-şi mărturisi credinţa”. În continuare prea Sfinţitul a vorbit despre perioada persecuţiei a desfiinţării Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică – perioada martirilor şi a mărturisitorilor credinței în care şapte din cei doisprezece episcopi ai Bisericii Noastre au murit ca martiri urmând ca în curând să fie beatificați. A amintit de exhumarea episcopului dr. Ioan Bălan care a avut loc în ziua de 8 octombrie a.c. în cimitirul Belu Catolic din Bucureşti şi că la 23 noiembrie va fi depus solemn în catedrala din Lugoj în cadrul festivităţilor prilejuite cu ocazia jubileului de 160 de ani de la întemeierea Eparhiei de Lugoj.

„Iubiţi credincioşi” a spus în încheiere PS Alexandru „dorinţa arzătoare a lui Cristos care s-a rugat Tatălui Ceresc este să ne menţină în unitate. Toţi care se declară creştini, formăm poporul lui Dumnezeu şi trebuie să ne rugăm împreună dar între ei să nu fie duşmănie”. A amintit de evenimentul sfinţirii acestei biserici „Sfânta Maria Regina Păcii” în urmă cu mai bine de cinci ani când a fost prezent un distins înalt ierarh ortodox atât în rang cât şi ca model de credinţă: ÎPS Nicolae Corneanu.

A mulțumit bunului D-zeu si pelerinilor veniţi din toate colţurile ţării. „Cu această ocazie rog pe bunul Dumnezeu vă vă recompenseze jertfa, efortul foarte mare pe care l-aţi făcut venind de la distanţe mari să ne rugăm astăzi împreună. Este un semn al dragostei faţă de Cristos, este un semn că încercăm să împlinim ceea ce Cristos ne cere şi ceea ce Cristos s-a rugat pentru noi” a încheiat prea Sfinţia Sa.

* * *

În partea a doua a Serii de veghe a avut loc: Venerarea sfintei Cruci, Scenetă Pro-Life susţinută de Tinerii de la misiunea Kwasizabantu, Paraclisul Maicii Domnului, Lectio Divina, Adoraţie Euharistică, Procesiune euharistică, Sf. Liturghie romano-catolică, Calea Crucii Copilului nenăscut, Sf. Maslu. Nu au lipsit mărturii date de tinerele Petronela şi Anda şi nici cântecele religioase acompaniate de violonista Melinda Dumitrescu de la Medjugorje.

Programul s-a încheiat cu Sfânta Liturghie săvârşită la ora 5.15. Întregul eveniment a fost transmis în direct online şi pe Radio Maria.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.