În Duminica de după sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, la 19 septembrie Prea sfinţitul Episcop Alexandru Mesian, s-a aflat în vizită pastorală în Parohia Parţa din Protopopiatul Timişoara, judeţul Timiş. Este a treia vizită pe care Prea Sfinţia Sa o efectuează în această parohie. Prima vizita a avut loc în anul 1997, iar a doua vizită la 15 septembrie 2002. Cu ocazia acestei vizite s-a sfinţit biserica parohială cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, în urma lucrărilor de restaurare interioare şi exterioare.
Conform Şematismului istoric al Diecezei Lugojului de la 1903, aflăm că parohia Parţa s-a înfiinţat în anul 1864 prin trecerea la unire a unei părţi însemnate de români în frunte cu preotul Ioan Murgulevici. Sistematizarea parohiei s-a făcut la anul 1867. Cu toate că au trecut mulţi la unire, biserica a fost ocupată de sârbi, iar comunitatea greco-catolică şi-a oficiat serviciile liturgice timp de mai mulţi ani, într-o capelă cu hramul „Înălţarea Domnului”
Biserica actuală a fost construită în anii 1904-1905. Sfinţirea ei a avut loc de-abia în anul 1911 de către PSS-sa Ep. Vasile Hossu, Episcopul Lugojului.
Reactivarea acestei comunităţi după repunerea Bisericii Greco-Catolice în libertate a avut loc în anul 1996 odată cu stabilirea Pr. Ioan Dunca la Parţa.
La sosire, Preasfinţitul Alexandru a fost întâmpinat în faţa bisericii cu pâine, sare şi flori, de către un grup de tineri şi copii. Pr. Ioan Dunca, parohul locului, împreună cu credincioşii din localitate, dar şi din alte localităţi. Ceremonia religioasă a început la orele 10ºº. După ceremonia de sfinţire, a urmat Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Preasfinţitul Alexandru s-au aflat: Mons. Angelo Pop, Vicar General; pr. consilier eparhial Nicolae Teodorescu protopop de Timişoara, Rvs Ic. Stvr. Dumitru Crişan, paroh de Comloşu-Mare, pr. Ilie Tomoioagă, Paroh de Cărpiniş, şi respectiv pr. Paroh al locului Ioan Dunca.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul Bisericii „Sfântul Iosif” din Timişoara, dirijat de D-na prof. Doina Boşca. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea Sfintei Evanghelii Mons. Angelo Pop a dat citire decretului prin care i sa conferit titlul de Iconom Stavrofor şi Crucea Pectorală, Prea Cucernicului Părinte Ioan Dunca, pentru renovarea Bisericii din Parţa şi pentru alte merite avute de-a lungul celor 14 ani de preoţie.
PS Alexandru în cuvântul său, a vorbit pe marginea Evangheliei zilei. A subliniat mai apoi faptul cum Biserica Română Unită a fost condamnată la moarte prin decret de lege în 1948, iar după 41 de ani această Biserică a reînviat.
La finalul ceremoniei, pr. Iconom Stavrofor Ioan Dunca a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru acest deosebit eveniment, Preasfinţitului Alexandru pentru încrederea oferită şi susţinerea în toţi cei 14 ani de activitate pastorală, pentru distincţia şi crucea pectorală primită, a mulţumit în mod deosebit familiei, oficialităţilor locale prezente (D-nului Primar Mihai Petricaş şi consiliul local), corului care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie şi tuturor credincioşilor prezenţi.
Toţi au fost invitaţi la Căminul cultural din localitate la o agapă frăţească pregătită cu multă generozitate de credincioşii parohiei Parţa.
Raimondo-Mario Rupp
Internet şi Audio-Vizual
Episcopia Greco-Catolică Lugoj
Mai multe fotografii de la acest eveniment se găsesc AICI.





