Toate sunt curate pentru cei curaţi;
iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat,
ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul. (Tit 1, 15)

Un grup de 18 tineri de la catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”, Lugoj şi de la parohia „Sfântul Iosif”, Timişoara însoţiţi de Pr. Robert Trubiansky (paroh la Păru), au participat sâmbătă, 16 aprilie, la o zi de reculegere la Mânăstirea „Preasfânta Treime” de lângă Timişoara. Meditaţiile au fost conduse de părintele Jose Refugio Vela care le-a vorbit tinerilor despre păcat şi purificare.

Programul a început de dimineaţă cu prima meditaţie având titlul: „Structura păcatului în realitatea noastră”. După meditație tinerii au avut posibilitatea de a reflecta în particular asupra temei şi asupra întrebărilor propuse de pr. Jose, după care a avut loc a doua meditaţie. Pornind de la întrebarea “De ce trebuie să ne purificăm”, pr. Jose le-a vorbit tinerilor despre criza morală şi spirituală de azi. Fiecare tânăr a primit în formă scrisă câteva puncte de reflexie inspirate din cartea “Back to virtute” a lui Peter Kreeft unde sunt prezentate cele şapte vicii capitale în raport cu lumea de azi, precum şi antidotul la fiecare viciu. De asemeni Părintele a oferit tinerilor spre meditare şi multe referinţe din Sfânta Scriptură.

A urmat masa de prânz, oferită cu generozitate de către Fraţii Sfintei Cruci. După prânz pr. Jose şi Pr. Robert au stat la dispoziţia tinerilor pentru colocvii personale, respectiv pentru sfânta spovadă.

Reflecţia personală a culminat cu un moment de discuţie şi împărtăşire comunitară pe marginea temelor prezentate înainte de prânz.

Ziua de reculegere s-a încheiat cu Sfânta Liturghie.

Pr. Davide Giuseppe Muntoni si Pr. Jose Refugio Vela fac parte din ordinul monastic „Fraţii Sfintei Cruci” şi au venit în România din Italia, ca misionari, acum 15 ani. La început au fost primiţi la Lugoj de către PS Ioan Ploscaru, cu ajutorul căruia au frecventat cursurile Seminarului Teologic de la Blaj. Au fost trimişi apoi la Timişoara, unde au o deosebit de rodnică activitate catehetică şi pastorală, fiind perfect integraţi în ritul bizantin al Bisericii noastre.

Via www.tgcl.cnet.ro

Există două albume foto de la acest eveniment. Unul se găseşte pe site-ul TGCL.cnet.ro, iar celălalt pe pagina de Facebook a site-ului TGCL. (Albumul de pe Facebook poate fi vizualizat de oricine).