În săptămâna 16-23 octombrie, cu prilejul „Zilelor Acţiunii Catolice”, grupurile laicale din Lugoj au organizat diferite activităţi specifice.
Tema „Zilelor Actiunii Catolice” din acest an care coincide cu noul an asociativ 2016-2017 al ACRO, este: „Coresponsabili în slujba Evangheliei familiei” iar motoul: „oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte va fi asemenea cu omul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă” (Mt. 7, 24).
Anul acesta „Zilele Acţiunii Catolice” au avut loc în contextul Jubileului Extraordinar al Milostivirii. ACRO a propus ca activităţile organizate în cadrul acestei săptămâni să întărească trăirea milostivirii în familiile, asociaţiile şi comunităţile locale. Acţiunile organizate au încercat să atingă trei dimensiuni: familie, grupul de Acţiune Catolică şi comunitatea parohială.
La Lugoj pe lângă ASTRU şi AGRU, mai există două mişcări laice (grupuri de rugăciune) care organizează în fiecare an diferite activități cu ocazia „Zilelor Acţiunii Catolice”: Reuniunea Mariană şi Terţiarii Bazilieni.
Prima zi a „Zilelor Acţiunii Catolice”, duminică, 16 octombrie s-a deschis la catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” cu Sfânta Liturghie de la orele 10.30. Au participat toate asociaţiile laicale şi grupurile de rugăciune. În biserică au fost aşezate simbolurile asociaţiilor. În după-masa aceleiași zile, Terțiarii bazilieni, membrele Reuniunii Mariane și AGRU din Lugoj au participat la un program spiritual care a fost pregătit pentru „Anul Milostivirii” de Pr. Vasile Borda-terțiar bazilian și de Sr. Valeria Bolfă- soră baziliană, cu contribuția membrilor prezenți.
Luni, 17 octombrie, asociațiile religioase au participat la Sfânta Liturghie în catedrală, apoi a urmat un pelerinaj la cimitir pentru a se ruga la mormintele ÎPSS. Ioan Ploscaru, a preoților mărturisitori, a credincioșilor care au suferit pantru credință. S-au aprins lumânări, s-au pus flori și s-au curățat mormintele unde a fost necesar. Seara s-au întâlnit din nou în Catedrală pentru rugăciunea Sfântului Rozar, Sfânta Liturghie și au participat la un Concert de muzică clasică, susținut de grupul instrumental „Incanto Quartetto” din Timișoara.
Marţi, 18 octombrie au avut loc vizite la bolnavi, bătrâni, s-au adunat alimente pentru câteva familii sărace, iar la câteva persoane nevoiașe s-a oferit mâncare gătită. După masă la Casa Memorială „episcop Ioan Ploscaru” s-a vizionat filmul „Viața Sf. Papă Ioan Paul al II-lea”, pregătit de Raimondo Rupp, (ASTRU).
Miercuri, 19 octombrie s-a continuat cu opere caritative în particular, la copii, familii cu probleme, bolnavi. Seara, s-a participat la rugăciunea Vecerniei în Mănăstirea Surorilor Baziliene, Rozarul Milostivirii și o meditație despre faptele milostivirii sufletești și trupești. A urmat o agapă frățească și un moment de destindere pentru toți cei prezenți.
Joi, 20 octombrie Asociaţiile implicate au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”, apoi la Adorație Euharistică care a fost pregătită câțiva membrii din fiecare. Seara s-a făcut un sfânt Rozar pentru preoți, călugări și pentru noi vocații.
Vineri, 21 octombrie. După Sfânta Liturghie ascultată în Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”, a urmat Calea Sfintei Cruci a Milostivirii. La fiecare stațiune a recitat rugăciunea o altă persoană după care s-a încheiat cu rugăciunile la intențiile Sfântului Părinte papa pentru dobândirea indulgenței plenare. Fiind luna dedicată Sfântului Rozar s-a recitat Rozarul pentru familii și tinerii dezorientați.
Sâmbătă, 22 octombrie Un grup de credincioși din fiecare asociaţie, au participat la pelerinajul eparhial de la Bocsig, (jud. Arad) la Sfânta Liturghie arhierească, pontificată de P.S. Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, și la pelerinajul anual la mormântul servitoarei Lui Dumnezeu, fecioara stigmatizată Rafila Găluț. La mormântul acesteia s-a oficiat un Parastas pentru sufletul ei. Seara a avut loc Vecernia în Catedrala Lugojului cu participarea tuturor membrilor asociațiilor și recitarea Acatistului Maicii Domnului în particular.
Duminică, 23 octombrie. Încheierea „Zilelor Acţiunii Catolice” s-a făcut în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10.30, mulțumind Lui Dumnezeu pentru harurile primite în această perioadă și în acest An Sfânt al Milostivirii Divine.
***
Evenimentul național „Zilele Acțiunii Catolice” ne dă prilejul în fiecare an să reflectăm la modalitatea de implicare a laicilor în viața Bisericii fiind totodată și o ocazie de promovare a Acțiunii Catolice atât la nivel naţional cât şi la nivel local.
Au consemnat: Sr. Valeria Bolfă OSBM (terţiari) şi Raimondo Mario Rupp (ASTRU-AGRU)







