Având datoria de a fi purtător de grijă ai credincioșilor din Eparhia de Maramureş, Preasfinția Sa Vasile s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Jibou (SJ). Vizita pastorală a Preasfinției Sale a fost prilejuită de hirotonirea întru preoție a Diaconului Ioan Balea în fața comunității pe care o va păstori. Soborul de preoți adunat precum și mulțimea de credincioși s-au alăturat Păstorului întru ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și celebrarea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii.
Plecând de la portretul „apostolului” descris de către Sf. Ap. Pavel (1 Cor 4,9-16), Arhiereul a evidențiat misiunea preotului de slujitor al lui Hristos, al Bisericii și al comunității. Iconom al tainelor lui Dumnezeu, preotul își îndeplinește misiunea cu dragoste, cu sinceritate în fruntea unei comunități iubitoare de Biserică, de rugăciune și dornică de a crește în credință, având drept model pe tatăl tânărului lunatec din Evanghelia Duminicii (Mt 17,14-23).
La momentul prescris din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a săvârșit rânduiala hirotonirii întru preoție a candidatului prezentat în prealabil comunității.
După citirea de către pr. protopop Cristian Albu a decretului de numire a noului preot în funcția de administrator parohial, Preasfinția Sa Vasile a mulțumit pr. Vasile Sabadîș pentru îndeplinirea misiunii sale de preot, învățător și păstor în comunitatea din Jibou timp de 17 ani.
Originar din Ieud, Părintele Ioan Balea s-a născut la data de 03.10.1979. După absolvirea Seminarului Teologic Liceal Român-Unit „I. M. Klein” din Cluj Napoca (1998), a urmat timp de doi ani cursurile Institutului Teologic „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare. Continuarea studiilor de filosofie și teologie a avut loc în cadrul universităților pontificale din Roma, fiind încheiate cu specializarea în drept canonic oriental (2009).
Biroul Eparhial de Presă
