imagine„Nu vom tăcea niciodată, Născătoare de Dumnezeu,
a grăi puterile Tale, noi nevrednicii.
Că de nu ai fi stat Tu înainte rugându-Te,
cine ne-ar fi mântuit dintru atâtea primejdii…”
(Tropar de la Paraclisul Maicii Domnului)

Comunitatea Surorilor Baziliene, un mare număr de credincioşi – aproximativ 2000 -, numeroşi preoţi şi persoane consacrate, alături de Păstorul lor, PS Vasile Bizău, au sărbătorit hramul Mănăstirii „Sf. Maria” din Baia Mare, de mărita sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, pentru a o lăuda împreună pe Preasfânta Născătoare şi Pururea Fecioară, a o cinsti şi a-i cere ocrotirea Sa de Mamă.

Au fost prezente surori din toate comunităţile provinciei alături de Superioara Provinciala Maica Valentina. Rugăciunea a început în după-masa zilei de 14 august,ajunul sărbătorii, când a fost dusă in procesiune icoana făcătoare de minuni. S-a continuat cu rugăciuni către Preasfânta Fecioară Maria toată noaptea.

A doua zi, preoţii din parohiile din Baia Mare şi împrejurimi au venit împreună cu credincioşii, în procesiune cu prapori şi cântece mariane. PS Vasile Bizău a însoţit procesiunea până la mănăstire. La poarta mănăstirii, copii îmbrăcaţi în costume populare, specifice zonei, după obiceiul tradiţional, l-au întâmpinat cu pâine şi sare.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru această sărbătoare, în care am preamărit-o împreună pe Preasfânta Fecioară , care şi-a deschis braţele Ei de Mamă şi a primit sub mantia Sa pe toţi pelerinii, de aproape şi de departe împlinindu-le rugăciunile şi cererile, ascultându-le necazurile şi întărindu-i.

imagine

imagine

imagine