Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci a fost o duminică a bucuriei pentru surorile din „Congregaţia Maicii Domnului” de la Mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmaţiei. Bucuria a fost prilejuită de sărbătorirea hramului acestei mănăstiri într-o atmosferă de rugăciune şi comuniune, surorile dorind ca prin această sărbătoare să marcheze într-un mod deosebit Anul dedicat Vieţii Consacrate. Pregătirea spirituală pentru hram a început încă din ajunul sărbătorii, Sâmbătă 12 septembrie 2015, începând cu orele 18:00, când comunitatea a primit pe toţi cei care au dorit să se alăture la o seară de rugăciune care a cuprins Rugăciunea Rozarului, Vecernia şi Acatistul Sfintei Cruci.
În ziua hramului curtea mănăstirii în care a fost amenajat un altar, a devenit o adevărată biserică de suflete doritoare de rugăciune, care au răspuns cu generozitate la invitaţia surorilor de a se uni în rugăciune şi a mulţumi lui Dumnezeu pentru darul răscumpărării. La ora 11:00 Preasfinţitul Părinte Vasile, episcopul Eparhiei greco-catolice de Maramureş însoţit de preoţi din Protopopiatul Sighet, s-a apropiat de masa altarului pentru a săvârşi Sfânta Liturghie arhierească. După cuvintele de bun venit, a fost săvârşită Sfânta Liturghie într-o atmosferă de profundă reculegere a credincioşilor prezenţi sub razele mângâietoare ale soarelui. Atmosfera de reculegere a fost înlesnită şi de răspunsurile de la Liturghie, pe care corul Bisericii greco-catolice „Cristos Rege” din Sighetu Marmaţiei le-a oferit cu profesionalism şi într-o plăcută şi lină armonie.
În cuvântul de învăţătură arhiereul a invitat pe cei prezenţi să pătrundă în misterul crucii care este un mister al suferinţei, însă al unei suferinţe pline de speranţă pentru că este răscumpărătoare. După mulţumirile finale adresate celor care au participat şi au contribuit pentru ca bucuria sărbătorii să fie deplină, surorile s-au îngrijit ca toţi cei prezenţi să ia parte şi la agapa frăţească, întărindu-se şi trupeşte pentru a se putea întoarce la casele lor.
Mulţumind lui Dumnezeu şi Maicii Preacurate pentru că ne-au ajutat ca prin rugăciune şi comuniune să ne întărim sufleteşte. Dorim ca harurile revărsate în această zi să fie de folos pentru toţi cei care s-au unit cu noi în această sărbătoare.
Pr. Vasile Florea
Capelanul Mănăstirii „Maica Îndurerată”
