Biserica mănăstirii din Băseşti (MM), cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a îmbrăcat straie de sărbătoare în cea de-a noua Duminică după Rusalii când, prin punerea mâinilor Preasfinţiei Sale Vasile, a fost înălţat la treapta preoţiei diaconul Gabriel Beskid. S-au alăturat în rugăciune, preoţi şi credincioşi veniţi a aduce laudă şi mulţumire Bunului Dumnezeu pentru noul slujitor al Bisericii.

În cuvântul său de învăţătură, Arhiereul a surprins două dimensiuni ale pericopei evanghelice a duminicii (Mt. 14, 22-34 Umblarea pe mare): a privi întotdeauna la Isus şi a recunoaşte vocea lui Isus. Atunci când valurile istoriei lovesc corabia sufletului şi a Bisericii, privirea orientată spre Isus înseamnă a nu se îndoi de prezenţa Lui în inima şi în viaţa noastră. Întoarcerea privirii spre necaz, spre supărare, mai mult decât a rămâne ancoraţi în credinţă, atrage după sine frica, scufundarea în valurile vieţii, situaţii atât de concrete şi des întâlnite în realitatea cotidiană. Cum poate fi recunoscută vocea lui Isus într-o astfel de lume, agitată, cu valori amestecate? Doar sufletul omului aflat în familiaritate cu Dumnezeu știe să recunoască această voce. Ori familiaritatea se dobândeşte prin viaţa de rugăciune, vine din interior şi este confirmată în viaţa lui de-a lungul timpului.

Născut în anul 1979 în Vişeu de Sus (MM), noul preot a absolvit cursurile Seminarului Teologic Liceal „Inochentie Micu Klein” din Cluj Napoca în anul 1998. Între anii 1998-2002, a urmat cursurile Institutului Teologic „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare. După încheierea studiilor universitare, a activat ca şi cantor în parohia „Sf. Maria” din Baia Mare. În luna septembrie a anului 2012 a primit din partea Preasfinţiei Sale Vasile ipodiaconatul şi treapta diaconatului. Pr. Gabriel Beskid îşi va desfăşura slujirea preoţească în biserica mănăstirii propovăduind Evanghelia, aducând jertfă neprihănită Tatălui ceresc şi îngrijindu-se asemenea Bunului Păstor de toate sufletele care-şi vor îndrepta paşii spre mănăstire.

Biroul Eparhial de Presă

DSC_0001

DSC_0023

DSC_0041

DSC_0077