image În perioada 4-6 decembrie a.c., cu binecuvântarea PS Ioan Şişeştean, Episcop de Maramureş, în parohia greco-catolică din Medieşu Aurit, protopopiatul Seini, au avut loc, după o perioadă de mai bine de 60 de ani, misiuni poporale. Invitat a fost pr. Coriolan Mureşan, vicar judecătoresc al Episcopiei de Lugoj.

Programul spiritual al acestor zile a fost deosebit de intens, celebrându-se Sfânta Liturghie, Vecernia, Sf. Rozar, Binecuvântarea Euharistică, Mărturisiri, Consfinţirea la Inima Neprihănită a Mariei, sfinţirea Sf. Cruci de Misiuni. În cele patru meditaţii, pr. Coriolan a vorbit credincioşilor despre scopul omului pe pământ, identitatea noastră ca oameni şi credincioşi greco-catolici, modelul vieţii creştine: Preacurata Fecioară Maria, păcatul ca antiteză a planului lui Dumnezeu, reîntoarcerea din exilul păcatului şi reconcilierea cu Dumnezeu prin Sacramentul Penitenţei, Sf. Euharistie ca centru al vieţii creştine.

Motourile au fost luate din Sfintele Scripturi: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu” (Mt. 6,33), prezentând-ne zădărnicia lucrurilor trecătoare şi vremelnice, scopul omului fiind de a-l cunoaşte, de a-l iubi şi de a-l sluji pe Dumnezeu; „Nu va temeţi” (Mt. 8,26), prin aceste cuvinte credincioşii au fost încurajaţi cu exemplul înaintaşilor noştri persecutaţi de-a lungul istoriei şi cei persecutaţi de regimul comunist; „binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău” (Lc. 1, 42); a fost o invitaţie la sfinţenie, avându-o ca model pe Preacurata Fecioară Maria. De asemenea, pasaje din istoria îndepărtată şi cea recentă a Bisericii noastre împletite cu crâmpeie din viata unor personalităţi ca Inocenţiu Micu, Petru Pavel Aron, Timotei Cipariu, Episcopul Aftenie, Cardinalul Iuliu Hosu, ne-au arătat rolul Bisericii noastre în formarea socială, culturală şi religioasă a poporului român. Rugăciunea este forţa creştinului, iar participarea la sfintele slujbe, îndeosebi la Sfânta Liturghie, mărturisirea deasă şi cuminecarea cu Sfintele Taine au fost accentuate în predica de duminică.

Au fost trei zile pline de har în care Dumnezeu ne-a chemat să ne schimbăm viaţa. Sperăm că fiecare dintre cei prezenţi au luat hotărârea de a se lepăda de păcate, de a face mai mult loc în viaţa lor Mântuitorului Isus. Ochii multora dintre cei prezenţi s-au umplut de lacrimi când a fost reamintită sora Cristiana, trecută la cele veşnice în urma cu un an, călugăriţa din Ordinul Maicii Domnului care a ţinut aprinsă flacăra credinţei catolice în localitatea Medieşu Aurit. Planul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi a fost, de asemenea, un subiect care ne-a făcut să medităm profund.

Pe lângă credincioşii greco-catolici din localitate au participat credincioşi din parohiile învecinate, Potau şi Româneşti, iar la Sfânta Liturghie de duminică au concelebrat pr. Coriolan Mureşan, parohul Nicolae Coroian şi preoţii parohi Mihai Apan din Potau si Ioan Florea din Apa. Mulţumim pr. Coriolan, care în aceste zile pline de har ne-a ridicat sufletul, inima şi mintea către Dumnezeu, ca ieslea sufletului nostru să devină mai primitoare pentru pruncul Isus care se va naşte în curând.

Lăudat să fie Isus!

pr. Nicolae Coroian
paroh Medieşul Aurit

album foto aici