Duminică, 9 iunie 2013, a fost o zi emoționantă pentru credincioșii parohiei greco catolice din Hoteni, păstorită de pr. Petru Moiș, întrucât la finalul Sfintei Liturghii, 48 de credincioși, majoritatea femei, au fost primiți în mod solemn în Reuniunea Mariană „Regina Păcii“.
Liturghia a fost celebrată de către pr. Vasile Tofană S.J.,Vicar general al Eparhiei de Maramureș, asistat de pr. Angel Zareczki, Vicar eparhial cu laicii și de pr. paroh Petru Moiș. În cuvântul său de învățătură pr. Vasile Tofană a subliniat locul deosebit pe care îl ocupă Preacurata Fecioara Maria în opera mântuirii, locul ei special lângă Isus, precum și modul în care suntem vindecați de orbire de cate Isus, asemenea orbului din naștere.
Evenimentul a fost cu atât mai emoționant cu cat au fost prezente și membre ale Reuniunii Mariane ce și-au desfășurat activitatea de rugăciune în timpul clandestinității, care au evocat activitatea de intensă celebrare liturgica și rugăciune din satul Hoteni din acea perioada mult încercată, prezentând bucuriile și riscurile manifestării credinței în Biserică și în Hristos.
Ceremonia de primire a fost condusă de pr. Vicar general și de către doamna Lucia Ghișa, președinta Reuniunii Mariane Eparhiale, ambii adresând cuvinte de felicitare, mulțumire și încurajare noilor membri. Aceștia au primit însemnele – sfințite în cadrul ceremoniei – de apartenentă la asociație: medalia miraculoasă, eșarfa albastră legată de medalie și o diplomă de membru.
Tezaurul de rugăciune pe care membrii Reuniunii Mariane îl aduc este de mare preț pentru Biserică: se roagă la intenția Papei, se roagă la intenția Bisericii, se roagă pentru bolnavi și pentru toate intențiile prezentate lor spre rugăciune.
Biroul Eparhial de Presă
