Duminică, 28 noiembrie 2010, la biserica greco-catolică din Cioncheşti, Protopopiatul de Satu Mare, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de instalare a noului paroh al comunităţii, în persoana părintelui Dan Armand. Absolvent al Facultăţii de Teologie din Baia Mare, promoţia 2002, sfinţia sa şi-a făcut ucenicia la biserica greco-catolică Sfântul Francisc din Satu Mare, în prima fază ca teolog, apoi ca preot. La slujba de numire a noului administrator parohial au luat parte şi protopopul greco-catolic de Satu Mare, părintele Dumitru Roman, dar şi părintele Ioan Sas. Acesta din urmă a administrat timp de zece ani comunitatea greco-catolică din localitate, slujind în acelaşi timp şi la biserica din Viile Satu Mare, făcând naveta între cele două localităţi.

Astfel, numirea noului administrator parohial aduce Bisericii un plus de credinţă şi de eficacitate în Via Domnului, părintele Dan Armand subliniind că: „… astăzi este prima mea zi aici la Cioncheşti. Nu am ştiut unde mă duc şi unde voi ajunge. Îmi place zona, lumea e bună. Pentru mine, ziua de astăzi este o bucurie şi în acelaşi timp o surpriză”. La sfârşitul celebrărilor, cei prezenţi au luat parte la o agapă creştinească.

Din Satu Mare a transmis pentru BRU.ro Valeriu Ioan grecocatolicasm.ro

imagine