Credincioșii din parohia Sălsig, protopopiatul de Baia Mare, și-au dorit de multă vreme organizarea unui moment special de rugăciune în comunitatea lor. Iată motivația pentru care au lansat invitația la o seară de rugăciune în mica biserică înfrumusețată de către Părinții preoți ce slujesc în această parohie. În prima duminică din Postul Crăciunului, câteva zeci de credincioși – din Tohat, Ulmeni, Gârdani, Sălsig, Asuaju de Sus, Cicârlău, Cămârzana, Băsești, Săliște, Borlești, Jibou – s-au adunat în jurul preoților slujitori în comuniune de rugăciune. Li s-au alăturat Surorile Baziliene de la Mănăstirea „Sf. Maria” din Baia Mare care au condus rugăciunea Rozariului, adăugând câteva rugăciuni deosebite.

Seara de rugăciune a continuat cu celebrarea Paraclisului Maicii Domnului, în cadrul căruia vocile preoților s-au unit cu cele ale credincioșilor spre a aduce laudă Mamei noastre cerești. Acest oficiu a fost condus de părintele Mihai Papariga, iar la final părintele Mihai Horț a ținut un cuvânt de învățătură despre Sfânta Fecioară ca model de credință și mijlocitoare pentru toți oamenii. Imediat după predica care ne-a întărit și sensibilizat deopotrivă, preoții prezenți au săvârșit cu Rânduiala Sfântului Maslului, având pregătite în prealabil toate cele necesare.

Bisericuța s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea de participanți, dar atmosfera de reculegere spirituală și de pace sufletească a caracterizat întreaga seară de rugăciune. Ungerea cu untdelemn binecuvântat de la finalul rânduielii Sfântului Maslului a fost făcută de către preoții slujitori în fața sfântului locaș.

Seara s-a încheiat cu o agapă frățească pregătită de gazde într-un ambient de căldură sufletească. Chiar dacă afară era întuneric, lumina din interiorul casei Domnului, lumina de pe chipurile și din inimile credincioșilor a fost un reper suficient de grăitor pentru cei care erau în trecere la acea oră prin fața bisericuței.

Ne dorim din suflet ca acest eveniment să se repete cu regularitate dat fiind faptul că gustul rugăciunii a prins, sămânța a fost semănată, iar noi ne vom da silința să o îngrijim, să o ajutăm a crește cu ajutorul harului lui Dumnezeu.

Pr. Ioan MĂTIEȘ și Pr. Emil-M. EMBER

Fotografie0518[1]