Cu ocazia sărbătorii „Sfinților Apostoli Petru şi Pavel”, Preasfinția Sa Vasile s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Botiz, protopopiatul Satu Mare, împărtășind cu aceștia bucuria hramului bisericii parohiale. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Arhiereul a sfințit iconostasul cu care a fost înzestrată biserica.
Adresându-se fiilor Bisericii, urmașilor apostolilor și mărturisitorilor dumnezeirii lui Hristos, Ierarhul i-a îndemnat să privească la cei doi sfinți apostoli plecând de la textele biblice ale sărbătorii. Ne aflăm în fața a două persoane diferite , dar unite de același țel: dragostea față de Hristos. Aceasta unește umanitatea și în zilele noastre, realizează lucruri frumoase și adevărate, face să iubim mai mult viața și să privim cu optimism viitorul comunității şi al poporului. În funcție de răspunsul la întrebarea adresată fiecăruia dintre noi „cine spun oamenii că sunt eu”, ne regăsim mai mult sau mai puțin în credință. În măsura în care trăim cuvintele și lui Isus, inima noastră Îl cunoaște mai îndeaproape pe Mântuitorul și-L vede prezent în lumea de azi pe chipurile oamenilor, în gesturile de binefacere, în lacrimile de căință și în gândurile de îndreptare ale vieții. Modelul Sfinților Apostoli de trăire a vieții în Hristos ne îndeamnă la întărirea în credință, la mărturisirea și transmiterea credinței generațiilor viitoare.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oferit diplome de merit unor persoane care s-au evidențiat prin aportul adus la propășirea parohiei, iar părintelui paroh Nicu Huzău i-a dăruit „Crucea pectorală” ca semn de prețuire pentru activitatea pastorală în slujba lui Hristos și desăvârșirea proiectelor în comunitatea încredințată spre păstorire.
Biroul Eparhial de Presă



