image Având binecuvântarea Preasfinţiei Sale Ioan Şişeştean, Episcop al Eparhiei de Maramureş, parohia greco-catolică din Şomcuta Mare, împreună cu Reuniunea Mariană din Baia Mare, Iadăra, Mireş şi Somcuta Mare, au trăit un moment de mare bucurie spirituală, având loc sfinţirea Grotei Maicii Domnului de Lourdes, ridicată la intrarea în noua biserică parohială cu hramul Înălţarea Domnului, în Sărbătoarea Intrarea în Templu a Maicii Domnului.

La eveniment a participat corul greco-catolic al bisericii protopopiale din Negreşti Oaş, împreună cu părintele canonic Iacob Feier (protopop de Negreşti Oaş), care a celebrat Sfânta Liturghie alături de preoţii Ioan Costin şi Vasile Butean. Au fost împreună în rugăciune peste 200 de credincioşi, a avut loc primirea de noi membrii în Reuniunea Mariană din Baia Mare, iar la sfârşit o agapă frăţească. În cuvântul de învăţătură a fost subliniat rolul Preasfintei Fecioare în viaţa fiecărui credincios, unitatea dintre credincioşi şi devoţiunea către Sfânta Fecioară.

Ca o curiozitate, grota a fost construită din piatră de calcar din zona Buciumi, sub forma unui nai, iar statuia care a fost recondiţionată are o vechime de peste 70 de ani, fiind primită ca donaţie pentru a sta la loc de cinste aşa cum a stat înainte de 1948. Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a făcut, credincioşilor pentru osteneala iar rugăciunile tuturor să fie primite prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria.

Fotografii de la eveniment au fost publicate aici.

pr. Vasile Butean
paroh Şomcuta Mare
protopop de Chioar