Credincioşii greco-catolici de limba maghiară din Turulung Vii, protopopiatul Ciscarpatin de Satu Mare, au trăit bucuria de a-l avea în mijlocul lor duminică, 30 octombrie, pe PS Vasile, Episcop eparhial de Maramureş. Prezenţa Ierarhului a fost prilejuită de sfinţirea pietrei de temelie a noii biserici ce va deservi comunitatea locală.

Strânşi în jurul Păstorului şi a soborului de preoţi din protopopiat, credincioşii au adus laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru aceasta zi prin participarea şi răspunsurile date la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Reflecţia propusă de Preasfinţia Sa pe marginea pericopei evanghelice despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr a scos în relief valoarea faptelor de milostenie pentru dobândirea vieţii veşnice, fapte izvorâte din credinţa nezdruncinată în Isus Hristos mort şi înviat. Aceeaşi credinţă a condus prin istorie pe oamenii acestor locuri oferindu-le reazăm şi tărie în momentele de încercare, iar prin ridicarea unei noi biserici îşi reafirmă dorinţa de transmite şi generaţiilor viitoare fidelitatea trăirii în Biserica înaintaşilor.

După cuvintele de mulţumire adresate de către pr. prot. Iosif Harangazo şi de către părintele Jozsef Zelicskovics, păstorul comunităţii, a urmat o agapă frăţească. În după-masa aceleaşi zile, PS Vasile a vizitat parohia Turulung, din acelaşi protopopiat, precum şi parohia Turţ, din protopopiatul Ţării Oaşului.

imagine

imagine

imagine

 

Biroul de presă al Eparhiei de Maramureş