Ziua de 15 august a fost o zi deosebită pentru Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Oradea, întrucât cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului şi-a sărbătorit hramul. La fel ca în fiecare an, sute de credincioşi au participat la pelerinajul de la mănăstire. Programul liturgic a debutat pe 14 august cu oficierea Paraclisului Maicii Domnului, urmat de Sfânta Liturghie de la orele 18. Celebrările liturgice au continuat cu Sfânta Liturghie arhierească de la orele 22, urmată de procesiunea în jurul bisericii cu statuia Maicii Domnului de la Fatima.

Pe parcursul întregii nopţi, comunitatea s-a rugat, desfăşurându-se Calea Crucii, Adoraţia Euharistică şi Sfântul Rozariu. Au fost prezenţi la mănăstire PS Virgil Bercea, precum şi numeroşi preoţi. Pe parcursul zilei de 15 august s-a celebrat Sfânta Liturghie de la orele 6, la orele 7 a urmat Paraclisul Maicii Domnului, iar la orele 8 Sfânta Liturghie. De la orele 10 s-a celebrat Liturghia solemnă a hramului. Părintele paroh Mihai Vătămănelu a evidenţiat veneraţia deosebită şi dragostea pe care credincioşii o poartă Preasfintei Fecioare Maria, care ne ocroteşte pe toţi. Tocmai de aceea pelerinii din mai multe judeţe au sosit la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului. Procesiunea cu statuia Fecioarei Maria de la Fatima tinde să devină o tradiţie.

Biroul de presă al Eparhiei de Oradea

via EGCO.ro

image

image

image