Duminică, 10 martie 2013, începând cu ora 17, copiii din localitatea Poiana Bihor, au organizat o serbare şi o seară de rugăciune pentru mamele lor. Programul a început cu un salut creştinesc, adresat celor prezenţi de cei doi prezentatori, Nicoleta Kuriş şi Marcel Duca. După acest salut, copiii au cântat mai multe cântece pentru mame, prin care au scos în evidenţă importanţa mamei în viaţa lor şi tot sacrificiul depus de mame pentru ei. Mamele au rămas foarte impresionate de aceste frumoase cântece, dar copiii nu au rămas indiferenţi şi au dorit să rostească fiecare câte o poezie pentru mama lor. Tot în cadrul acestui program, interpretul de muzică bisericească şi populară Nelu Pocola a dedicat două pricesne mamelor, la rugămintea copiilor.

Înainte de încheierea programului, pr. Gheorghe Dat a dat binecuvântarea, iar cei mici au rostit rugăciunile începătoare, urmate de Ectenia mare, şi de o rugăciune specială pentru mame, rostită de copii. După această rugăciune, pr. Gheorghe a rostit un cuvânt de mângâiere sufletească pentru mame, menţionând importanţa mamei şi sacrificiile depuse de ea pentru a-şi vedea copiii realizaţi în viaţa de familie. Pr. Gheorghe a adus mulţumiri celor mai scumpe dintre fiinţe pentru felul cum au reuşit până în prezent să transmită o educaţie cu adevărat divină acestor copii. La încheiere, toţi cei prezenţi au primit binecuvântare de la preot şi ungerea cu undelemn sfinţit, iar copiii au oferit mamelor o imagine cu Maica Domnului şi o felicitare specială făcută de ei. La sfârşit, comunitatea greco-catolică a oferit prăjitură tuturor celor prezenţi.

Mariana Dat
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine