În data de 8 martie 2009 a avut loc la parohia Sfânta Familie din Zalău sfințirea unui studio Radio Maria. După terminarea Sfintei Liturghii, voluntarii Radio Maria împreună cu un sobor de preoți, cu PS Virgil Bercea și Eminența Sa Francisco Javier Lozano, Nunțiul Apostolic în Romania, s-au îndreptat în procesiune înspre studioul Radio Maria, unde a avut loc ritualul de sfințire. La inaugurare a fost prezent și primarul municipiului Zalău, domul Radu Sandu Victor Capilnășiu, care a ținut să laude inițiativa înființării unui studio regional al Radio Maria. Înființarea studioului teritorial Radio Maria a fost posibilă datorită implicării pr. paroh Valer Părău şi a curatorilor din parohie, fiind întâmpinată cu entuziasm și încredere de credincioșii din Zalău.

image

Mai multe fotografii pe RadioMaria.ro.